Clasamentul ATP – De Minaur a urcat pe locul şapte, cea mai bună clasare a sa

Data:

Tenismanul australian Alex De Minaur, care a câştigat titlul în weekend la ‘s-Hertogenbosch (Olanda), a urcat două locuri şi se află pe şapte în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti (ATP), publicat luni.

De Minaur, victorios în faţa americanului Sebastian Korda cu 6-2, 6-4, în finala din Olanda, reuşeşte astfel cea mai bună clasare din carieră. Sezonul remarcabil al jucătorului de la Antipozi este confirmat astfel, după titlul de la Acapulco şi sfertul de finală jucat la Roland Garros.

Korda a urcat, la rândul său, trei poziţii şi se află pe 23.

Podiumul este neschimbat, cu italianul Jannik Sinner lider, la 900 de puncte de spaniol Carlos Alcaraz, care are la rândul său 220 de puncte în plus faţă de sârbul Novak Djokovic.

Britanicul Jack Draper, campion la Stuttgart, a reuşit un salt de nouă poziţii şi se află pe 31, cea mai bună clasare din carieră. Finalistul italian Matteo Berrettini a urcat pe 65, după un salt de 30 de locuri.

Filip Jianu rămâne cel mai bine clasat român la simplu, pe locul 280, după un salt de 12 locuri.

La dublu, Victor Cornea a urcat două poziţii şi este pe 69.

Clasamentul ATP la simplu
1 (1). Jannik Sinner (Italia) 9.480 puncte
2 (2). Carlos Alcaraz (Spania) 8.580
3 (3). Novak Djokovic (Serbia) 8.360
4 (4). Alexander Zverev (Germania) 6.885
5 (5). Daniil Medvedev (Rusia) 6.485
6 (6). Andrei Rublev (Rusia) 4.710
7 (9). Alex De Minaur (Australia) 4.085
8 (7). Casper Ruud (Norvegia) 4.025
9 (8). Hubert Hurkacz (Polonia) 3.950
10 (10). Grigor Dimitrov (Bulgaria) 3.775
…………………………………………………………
280 (292). Filip Cristian Jianu 202
390 (387). Gabi Adrian Boitan 124
396 (396). Nicholas David Ionel 121
397 (397). Cezar Creţu 120
421 (400). Marius Copil 109
530 (527). Vlad Andrei Dancu 76
538 (498). Sebastian Gima 74
551 (542). Dan Alexandru Tomescu 71
574 (572). Radu Mihai Papoe 65

Clasamentul ATP la dublu
1 (1), Matthew Ebden (Australia) 8.065
2 (2). Marcel Granollers (Spania) 8.025
2 (2). Horacio Zeballos (Argentina) 8.025
4 (4). Rohan Bopanna (India) 7.840
5 (5). Joe Salisbury (Marea Britanie) 6.560
6 (6). Rajeev Ram (SUA) 6.515
7 (7). Marcelo Arevalo (El Salvador) 5.990
8 (8). Wesley Koolhof (Olanda) 5.750
9 (9). Mate Pavic (Croaţia) 5.480
10 (10). Andrea Vavassori (Italia) 4.875
……………………………………………………….
69 (71). Victor Cornea 1.159
167 (170). Alexandru Jecan 470
322 (328). Bogdan Pavel 195
358 (360). Dan Alexandru Tomescu 177

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...