CIO vrea să excludă Federaţia internaţională de box (IBA) din lumea olimpică

Data:

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) se pregăteşte să excludă Federaţia internaţională de box (IBA) din lumea olimpică, punctul culminant al unui conflict de patru ani şi care pune sub semnul întrebării menţinerea „nobilei arte” în programul Jocurilor Olimpice după ediţia 2024 de la Paris, informează AFP, scrie Agerpres.

Comitetul Executiv al instanţei cu sediul la Lausanne a „recomandat” miercuri Sesiunii CIO, adică Adunării sale Generale care a fost convocată în mod extraordinar pe 22 iunie, „să retragă recunoaşterea” IBA, deja „suspendată” începând din 26 iunie 2019, a indicat forul olimpic mondial într-un comunicat.

Suspansul nu prea există în acest caz, întrucât Sesiunea CIO ratifică, în general, ceea ce decide Executivul, iar IBA ar trebui aşadar să piardă definitiv dreptul de a organiza turneele olimpice de box şi, totodată, profitul financiar care îl însoţeşte, pentru a trăi doar din propriile resurse.

Autoritatea boxului amator, discreditată de scandalurile repetate de arbitraj, o datorie abisală şi un fost conducător uzbec considerat de SUA drept „unul dintre liderii crimei organizate”, şi-a proclamat totuşi dorinţa de reformă prin alegerea unui nou preşedinte în decembrie 2020, în persoana rusului Umar Kremlev.

Dar, într-un raport publicat miercuri, CIO nu doar că a constat faptul că IBA „nu a îndeplinit condiţiile” stabilite pentru reintegrarea sa, ci acuză federaţia că a intrat în confruntare directă cu organismul olimpic, mergând până la „intimidare”, în special după ce CIO a preluat organizarea turneului olimpic de box de la Paris 2024, după ce a făcut acelaşi lucru şi cu ocazia Jocurilor de la Tokyo, în 2021.

Organizaţia olimpică deplânge, de asemenea, dependenţa financiară persistentă a IBA de gigantul rus Gazprom, principalul să sponsor, adus de Umar Kremlev, care a sfidat CIO autorizând boxerii ruşi şi belaruşi să lupte sub propriile culori la Campionatele Mondiale feminine din luna martie, desfăşurate în India.

Executivul CIO a reconfirmat prezenţa boxului la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris, decisă încă de la sfârşitul anului 2020, dar menţine suspansul în privinţa prezenţei acestui sport la Olimpiada din 2028, de la Los Angeles, al cărei program trebuie adoptat anul acesta.

Căderea în dizgraţie a IBA coincide cu apariţia unui nou actor, foarte tânăra federaţie internaţională World Boxing, propulsată în culise de mai multe federaţii occidentale, căreia i s-au alăturat deja Statele Unite şi Elveţia. Marea Britanie, Olanda şi Noua Zeelandă au indicat la rândul lor că vor să urmeze exemplul.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luciano Spalletti consideră că Juventus este capabilă să câştige titlul

Noul antrenor al lui Juventus Torino, Luciano Spalletti, consideră că echipa sa, aflată în prezent pe locul 7...

Antrenorul Arne Slot este preocupat doar de stoparea declinului îngrijorător al lui Liverpool

Antrenorul lui Liverpool, Arne Slot, este preocupat doar de stoparea declinului îngrijorător al echipei sale, pe fondul unor...

FRF anunţă candidatura pentru organizarea finalei Europa League 2028 sau 2029 pe Arena Naţională

Federaţia Română de Fotbal a anunţat candidatura Bucureştiului pentru organizarea finalei Europa League din 2028 sau 2029 pe...

F1: McLaren scoate la licitaţie unul din monoposturile sale pentru 2026

Echipa de Formula 1 McLaren a decis să scoată la licitaţie unul din monoposturile sale din 2026 şi...