Ciclism: Germanul Florian Lipowitz a câştigat Turul Sibiului 2024

Data:

Rutierul german Florian Lipowitz (Red Bull – Bora – Hansgrohe) a câştigat ediţia din acest an a Turului ciclist al Sibiului, marţi, după cele patru etape ale cursei, scrie Agerpres.

Lipowitz a fost urmat în clasamentul final de norvegianul Andreas Leknessund (Uno-X Mobility), la 20 de secunde, şi de neozeelandezul George Bennett (Israel – Premier Tech), la 38 de secunde.

Câştigătorul de anul trecut, britanicul Mark Donovan (Q36.5 Pro Cycling Team), a încheiat cursa pe locul al zecelea.

Cel mai bine clasat român a fost Andrei Cărbunărea (echipa naţională), pe locul 38, la 15 min 23 sec de învingător.

Celebrul ciclist britanic Chris Froome (Israel – Premier Tech), care are îl palmares toate cele trei mari curse (Turul Franţei, Turul Italiei, Turul Spaniei), a încheiat pe locul 103 (din 127 de ciclişti), la 42 min 18 sec de primul loc.

Ultima etapă, a patra, desfăşurată pe traseul Sibiu – Târnăveni – Sibiu (192,9 km), a fost câştigată la sprint de belgianul Milan Menten (Lotto Dstny), dar acesta a fost penalizat pentru sprint neregulamentar, astfel că victoria a revenit italianului Giacomo Nizzolo (Q36.5 Pro Cycling Team), în 4 h 17 min 26 sec, urmat de canadianul Riley Pickrell (Israel – Premier Tech) şi de irlandezul Finn Crockett (Volkerwessels Cycling Team). Lipowitz s-a clasat pe locul 21, în acelaşi timp cu învingătorul, iar Ioan Dobrin (Mentorise Mlmsuperstars) a fost cel mai rapid român, sosind al 24-lea.

Lotto Dstny a câştigat întrecerea pe echipe, urmată de Israel – Premier Tech şi Red Bull – Bora – Hansgrohe, în timp ce naţionala României s-a clasat pe locul 13.

Lipowitz a fost primul şi în clasamentul căţărătorilor, olandezul Joren Bloem (Tdt-Unibet) a fost primul în clasamentul pe puncte, iar olandezul Sam Gademan (Volkerwessels Cycling Team) a fost primul în ierarhia pe puncte. Americanul Matthew Riccitello (Israel – Premier Tech) a terminat pe prima poziţie în clasamentul cicliştilor Under-23.

Lipowitz este primul german care se impune în Turul Sibiului, cursă care nu are în palmares niciun campion român. Printre învingători se numără italienii Davide Rebellin (2013), Giovanni Aleotti (2021, 2022), columbienii Egan Bernal (2017), Ivan Sosa (2018) etc.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Klopp va lucra ca analist al canalului Magenta TV la CM 2026

Germanul Jurgen Klopp, fostul antrenor al lui Liverpool, va fi analistul canalului Magenta TV în timpul Cupei Mondiale...

Kylian Mbappe, forfait pentru meciul Franţei cu Azerbaidjan (FFF)

Căpitanul echipei Franţei, Kylian Mbappe, a declarat forfait pentru meciul cu Azerbaidjan din deplasare, din cadrul preliminariilor Cupei...

Şantajiştii familiei Schumacher, din nou pe banca acuzaţilor

Cei trei bărbaţi, condamnaţi în februarie anul trecut pentru tentativă de extorcare a familiei legendei germane a Formulei...

Auto-moto: Raliul Dakar 2026 va avea două etape maraton

Raliul Dakar din 2026 va reveni pentru a şaptea oară consecutiv pe dunele din Arabia Saudită, într-o ediţie...