Ciclism: Etapa a 4-a a Turului Ţării Bascilor, afectată de o cădere colectivă

Data:

Etapa a patra a cursei cicliste Turul Ţării Bascilor, care se desfăşura joi pe distanţa de 159 km, între localităţile Etxarri-Aranatz şi Legutio, a fost neutralizată după un grav carambol în care mai mulţi rutieri au căzut şi au suferit răni serioase, anunţă agenţiile de ştiri, scrie Agerpres.

Într-o pantă la Alto de Olaeta, cu 33 de km înainte de linia de sosire, plutonul fruntaş a intrat cu viteză într-o curbă în care unii ciclişti au pierdut controlul direcţiei antrenând o cădere în grup.

12 sportivi au căzut, printre care favoriţii slovenul Primoz Roglic, belgianul Remco Evenepoel şi danezul Jonas Vingegaard, acesta din urmă fiind dus cu ambulanţa la spital.

Arbitrii cursei au decis să oprească întrecerea în aşteptarea veştilor despre accident.

Ulterior, echipa lui Vingegaard, Jumbo-Visma, a comunicat că acesta este conştient.

Conform EFE, cursa se va relua după ce echipajele medicale care au transportat pe cei răniţi la spital vor reveni pe traseu.

În prezent, în clasamentul general, lider este slovenul Primoz Roglic (BORA-hansgrohe), cu timpul total de 8:36:01, pe următoarele două poziţii fiind belgianul Remco Evenepoel (Soudal-Quick Step, +7), respectiv francezul Kevin Vauquelin (Arkea-B&B Hotels, +16). AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...