Chelsea a deschis o anchetă în legătură cu insultele rasiste adresate lui Son Heung-min

Data:

Clubul Chelsea a anunţat că a deschis o anchetă pentru a face lumină asupra insultelor rasiste adresate sud-coreeanului Son Heung-min, atacantul lui Tottenham Hotspur, în timpul meciului de duminică din Premier League (2-2), informează AFP, potrivit Agerpres.

Gruparea londoneză a asigurat că este gata să ia „măsurile cele mai ferme” împotriva propriilor săi fani dacă faptele vor fi dovedite.

„Chelsea Football Club consideră că orice formă de comportament discriminatoriu este cu totul odioasă. Aşa ceva nu îşi are locul la Chelsea sau în oricare dintre comunităţile noastre”, se arată într-un comunicat.

„Totuşi, mai există astfel de de idioţi care se autointitulează suporteri, care o fac de ruşine pe Chelsea FC, pe antrenorii, jucătorii noştri, staff-ul şi suporterii noştri adevăraţi”, continuă clubul.

Chelsea le-a impus în trecut interdicţii pe viaţă suporterilor găsiţi vinovaţi de un comportament asemănător.

Pe spatele fiecărui scaun de pe stadionul Stamford Bridge există acum instrucţiuni despre maniera de a semnala incidentele rasiste, ca parte a eforturilor clubului de a le eradica.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...