CFR Cluj a anunţat şi al optulea transfer efectuat luni

Data:

Echipa de fotbal CFR Cluj a anunţat la miezul nopţii al optulea său transfer efectuat în decurs de câteva ore, cel al atacantului belgian Jelani Dumas, adus de la Benfica, potrivit paginii de Facebook a clubului din Gruia.

În vârstă de 21 de ani, Jelani Dumas a început fotbalul în Belgia, la academiile celor de la Standard Liege şi KAA Gent, înainte de a face pasul către formaţia portugheză Benfica, în 2021. Acesta a evoluat pentru formaţiile de juniori ale clubului, dar şi pentru Benfica B, în liga secundă portugheză, unde a bifat în sezonul precedent 27 de apariţii şi a reuşit să înscrie 7 goluri. Pe plan internaţional, Dumas a reprezentat Belgia la nivel de juniori.

CFR Cluj a legitimat, luni, alţi şapte jucători, portarul Arpad Tordai, fundaşii Iva Ghelaşvili, Leo Saca, mijlocaşii Adi Nalic, Ervin Omic şi atacanţii Sergiu Buş şi Billel Omrani.

În vârstă de 29 de ani, Arpad Tordai a crescut la Viitorul Constanţa, iar alături de formaţia la care şi-a făcut debutul la seniori, a cucerit titlul de campion în 2017. Acesta a mai evoluat pentru formaţia maghiară Mezokovesd Zsory, dar şi pentru cunoscuta echipă lituaniană Zalgiris Vilnius. În ultima perioadă, Tordai a jucat la UTA Arad, formaţie pentru care a bifat minute inclusiv în acest sezon.

În vârstă de 25 de ani, Iva Ghelaşvili a evoluat în sezonul precedent în Superliga Greciei, în 28 de meciuri în tricoul lui Panserraikos, unde a fost coleg cu Andrei Ivan. Fundaşul a fost lansat în fotbalul mare de Sparta Praga, iar de-a lungul carierei sale acesta a mai evoluat pentru formaţia italiană Spezia. În ţara natală, Iva a jucat pentru Sioni Bolnisi, dar şi pentru Iberia Tbilisi, formaţie alături de care a câştigat două titluri de campion.

La nivel internaţional, Ghelaşvili a evoluat pentru naţionalele de juniori ale Georgiei, reuşind să facă pasul spre naţionala de seniori, pentru care a evoluat inclusiv în ultima pauză internaţională.

În vârstă de doar 19 ani, fundaşul polivalent Leo Saca a fost format la celebra academie a celor de la FC Barcelona, La Masia, la care a evoluat până în această vară. În sezonul 2024/2025, Saca a cucerit UEFA Youth League alături de Barcelona, iar de-a lungul perioadei petrecute în tricoul blaugrana, acesta s-a antrenat şi cu prima echipă a clubului catalan şi a evoluat pentru formaţia secundă a Barcelonei.

La nivel internaţional, Saca a reprezentat atât România, cât şi Republica Moldova la juniori, iar în această vară a bifat prima sa selecţie la naţionala de seniori a Moldovei.

Mijlocaşul Adi Nalic, în vârstă de 28 de ani, a evoluat în ultimele sezoane pentru formaţia bosniacă Zrinjski Mostar, alături de care a câştigat Cupa şi Supercupa Bosniei-Herţegovina. De-a lungul carierei, acesta a mai îmbrăcat tricoul unor formaţii importante din Suedia, precum Malmo FF, alături de care a cucerit două titluri de campion şi o Cupă, dar şi Hammarby. Totodată, Nalic a evoluat şi în prima ligă olandeză, la Almere City.

Nalic a adunat 9 prezenţe în echipa naţională a Bosniei-Herţegovina.

CFR Cluj şi Wisla Cracovia au ajuns la un acord privind transferul mijlocaşului Ervin Omic în Gruia. În vârstă de 23 de ani, Omic şi-a început cariera fotbalistică în Austria, la SV Ried, înainte de a ajunge la academia celor de la Red Bull Salzburg. Ulterior, a făcut pasul la Juventus, unde a fost căpitanul echipei de tineret a ”Bătrânei Doamne”.

În 2022, Omic s-a transferat la formaţia austriacă de prim eşalon Wolfsberger AC, pentru care a bifat 90 de apariţii în toate competiţiile, trecându-şi în palmares Cupa Austriei. Trei ani mai târziu, mijlocaşul s-a transferat la Wisla Cracovia, echipă alături de care a reuşit promovarea în prima ligă din Polonia la finalul sezonului precedent. La nivel internaţional, Omic are numeroase prezenţe la selecţionatele de juniori ale Austriei.

Atacant format de CFR, Sergiu Buş revine în Gruia, iar în ultimele două sezoane a evoluat pentru FC Hermannstadt, marcând de 10 ori pentru formaţia sibiană în stagiunea trecută.

Şi franco-algerianul Billel Omrani revine la CFR Cluj.

”După o perioadă în care s-a pregătit alături de echipa noastră, Billel a convins stafful tehnic de calităţile sale şi a semnat un nou contract cu CFR Cluj”, notează clubul. El a mai jucat în România la FCSB, Petrolul Ploieşti, Poli Iaşi, Concordia Chiajna.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Mourinho a boicotat conferinţa de presă de după meciul lui Real Madrid

Antrenorul echipei Real Madrid, Jose Mourinho, a decis să nu apară în faţa presei sâmbătă seară, după victoria...

Germanul Hansi Flick (FC Barcelona), desemnat „antrenorul lunii” septembrie în La Liga

Antrenorul echipei de fotbal FC Barcelona, germanul Hansi Flick, a primit duminică premiul pentru cel mai bun tehnician...

Germanul Alexander Zverev, în optimi la Shanghai (ATP)

Jucătorul german de tenis Alexander Zverev (2 ATP), principal favorit, s-a calificat duminică în optimile de finală ale...

Auto – F1: Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a câştigat Marele Premiu al statului Singapore

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a câştigat, duminică, Marele Premiu de Formula 1 al statului Singapore -...