Cemal Kutahya, fost jucător la CSU Suceava, găsit mort sub dărâmăturile casei în Turcia

Data:

Handbalistul turc Cemal Kutahya, fost jucător la CSU din Suceava, a fost găsit mort sub dărâmăturile casei sale, în Turcia, potrivit paginii de Facebook a clubului moldovean, informează Agerpres.

Potrivit impresarului său, au fost găsite şi trupurile băieţelului şi soţiei lui Cemal, care era însărcinată în 5 luni.

”Am aflat cu profundă tristeţe vestea morţii dragului nostru Cemal Kutahya, căpitanul echipei noastre naţionale de handbal masculin, şi a fiului său, Cinar Kutahya, care au rămas sub dărâmăturile casei în care locuiau în Antakya. Condoleanţele noastre! Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a onora numele lui Cemal Kutahya, care ani de zile a reprezentat cu succes ţara noastră la cel mai înalt nivel. Mulţumim, Cemal, pentru tot ce ai făcut pentru ţara noastră. Nu te vom uita”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Turce de Handbal.

În vârstă de 32 de ani, Cemal Kutahya a fost legitimat la CSU Suceava în sezonul 2021-2022. După despărţirea de echipa suceveană, interul dreapta s-a întors în ţara natală, la Hatay SK, grupare care ocupă primul loc în Superliga din Turcia.

Peste 31.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în cele două cutremure care au devastat Turcia pe 6 februarie.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vingegaard, pregătit să devină primul danez învingător în Vuelta

Ciclistul Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike), dublu câştigător al Turului Franţei, atacă ediţia 2025 a Turului Spaniei...

Horia Tecău renunţă la rolul de căpitan nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României

Fostul tenisman Horia Tecău a anunţat, marţi, că renunţă la rolul său de căpitan nejucător al echipei de...

Selecţionerul Braziliei îl va menaja pe Vinicius Jr la meciul cu Bolivia

Italianul Carlo Ancelotti, selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, nu l-a convocat pe atacantul Vinicius Jr (Real Madridd)...

Iga Swiatek a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Poloneza Iga Swiatek a urcat de pe locul al treilea pe doi în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste...