Cea de-a 109-a ediţie a Turul Italiei va debuta vineri în Bulgaria

Data:

Cea de-a 109-a ediţie a Turului ciclist al Italiei va debuta vineri, în Bulgaria, traseul total urmând să măsoare 3.468 de kilometri, repartizaţi în 21 de etape.

Marele Start se va da pe 8 mai în staţiunea bulgărească Nesebăr, de pe ţărmul Mării Negre, câştigătorul urmând să fie cunoscut pe 31 mai, după sosirea de la Roma.

Bulgaria va găzdui primele trei etape, înainte ca plutonul să facă transferul către Italia pentru restul cursei, care va cuprinde un contratimp individual de 42 km, în etapa a 10-a, precum şi trei zile de repaus/transfer (11, 18 şi 25 mai).

Cursa include şi o etapă (a 16-a), care se va desfăşura pe teritoriul Elveţiei.

La Giro 2026 participă 21 de echipe de câte opt ciclişti (184 de rutieri în total), marele favorit fiind danezul Jonas Vingegaard, dublu campion în Turul Franţei.

Alţi ciclişti de top prezenţi la start sunt italienii Jonathan Milan şi Filippo Ganna, olandezul Dylan Groenewegen, britanicul Adam Yates şi columbianul Egan Bernal, câştigătorul din 2021.

În cele 108 de ediţii desfăşurate de la crearea Turului Italiei, în 1909, cicliştii din ţara gazdă au triumfat de 69 de ori, 7 victorii au fost obţinute de reprezentaţii Belgiei, 6 de cei ai Franţei şi 4 de cei ai Spaniei.

Deţinătorii recordului de succese în „Corsa Rosa” (5) sunt italienii Alfredo Binda şi Fausto Coppi, alături de belgianul Eddy Merckx.

Anul trecut, Turul Italiei a fost câştigat de britanicul Simon Yates, care s-a retras între timp din activitate, după ce în 2024 victoria a revenit slovenului Tadej Pogacar, absent la ediţia din acest an.

Programul celei de-a 109-a ediţii a Turului Italiei:

Prima etapă – 8 mai: Nesebăr (Bulgaria) – Burgas (Bulgaria), 147 km

Etapa a 2-a – 9 mai: Burgas (Bulgaria) – Veliko Târnovo (Bulgaria), 221 km

Etapa a 3-a – 10 mai: Plovdiv (Bulgaria) – Sofia (Bulgaria), 175 km

Zi de repaus – 11 mai

Etapa a 4-a – 12 mai: Catanzaro – Cosenza, 138 km

Etapa a 5-a – 13 mai Praia a Mare – Potenza, 203 km

Etapa a 6-a – 14 mai: Paestum – Napoli, 142 km

Etapa a 7-a – 15 mai: Formia – Blockhaus, 244 km

Etapa a 8-a – 16 mai: Chieti – Fermo, 156 km

Etapa a 9-a – 17 mai: Cervia – Corno alle Scale, 184 km

Zi de repaus – 18 mai

Etapa a 10-a – 19 mai: Viareggio – Massa, contratimp individual, 42 km

Etapa a 11-a – 20 mai: Porcari – Chiavari, 195 km

Etapa a 12-a – 21 mai: Imperia – Novi Ligure, 175 km

Etapa a 13-a – 22 mai: Alessandria – Verbania, 189 km

Etapa a 14-a – 23 mai: Aoste – Pila, 133 km

Etapa a 15-a – 24 mai: Voghera – Milan, 157 km

Zi de repaus – 25 mai

Etapa a 16-a – 26 mai: Bellinzona (Elveţia) – Cari (Elveţia), 113 km

Etapa a 17-a – 27 mai: Cassano d’Adda – Andalo, 202 km

Etapa a 18-a – 28 mai: Fai della Paganella – Pieve di Soligo, 171 km

Etapa a 19-a – 29 mai: Feltre – Piani di Pezza, 151 km

Etapa a 20-a – 30 mai: Gemona del Friuli – Piancavallo, 200 km

Etapa a 21-a – 31 mai: Roma – Roma, 131 km

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jaqueline Cristian s-a oprit în optimi la Queen’s (WTA)

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de Katie Boulter cu 6-1, 6-3, vineri, în optimile...

Gabriela Ruse, învinsă de Barbora Krejcikova în sferturi la ‘s-Hertogenbosch (WTA)

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă de cehoaica Barbora Krejcikova, cu 6-1, 6-2, vineri, în...

Fotbal – CM 2026: Selecţionerul francez Didier Deschamps nu ştie ce va face după Mondial

Selecţionerul echipei de fotbal a Franţei, Didier Deschamps, care îşi va încheia mandatul la conducerea Les Bleus după...

Wout van Aert a abandonat după victoria din etapa a cincea a Turului AURA

Ciclistul belgian Wout van Aert s-a retras vineri din Turul AURA (Auvergne-Rhone-Alpes), noua denumire a cursei Criterium du...