Caz unic în fotbalul mondial: un fotbalist din Spania a făcut stop cardiac pe teren, dar a cerut apoi să continue meciul, în timp ce medicii îl urcau în ambulanță 

Data:

Un caz uluitor s-a petrecut în Liga a 3-a din Spania: Dragisa Gudelj, jucătorul celor de la Cordoba, fosta echipă a lui Florin Andone, a suferit un stop cardiac în timpul meciului cu Racing Club Ferrol, iar după ce a fost resuscitat la fața locului a solicitat să revină pe gazon!, scrie prosport.ro.

În minutul 11 al partidei disputate în seara zilei de sâmbătă, 25 martie, sârbul în vârstă de 25 de ani a fost victima unui stop cardio-respirator și a primit îngrijiri de urgență pe teren. Intervenția promptă a medicilor i-a salvat viața fotbalistului, care a fost resuscitat și urcat în ambulanță, însă odată ce și-a recăpătat cunoștința, acesta a solicitat să reintre pe teren pentru a continua meciul!

Acest lucru, evident, nu s-a întâmplat: meciul a fost suspendat iar Dragisa Gudelj a fost transportat de urgență la Spitalul Universitar Regina Sofia, unde se află sub atentă supraveghere la secția de terapie intensivă. Jocul a fost oprit la scorul de 1-1 și urmează să fie reluat într-o dată ce va fi stabilită ulterior.

Fotbalistul sârb care a fost la un pas de tragedie evoluează pentru fosta echipă a lui Florin Andone, Cordoba, iar în trecut a mai evoluat la juniorii lui Ajax, Wohlen (Elveția), Vitoria Guimaraes B și Cadiz B.

Dragisa Gudelj provine dintr-o familie de fotbaliști, fratele său fiind nimeni altul decât Nemanja Gudelj, mijlocașul în vârstă de 31 de ani care evoluează din 2019 pentru Sevilla și a mai jucat în trecut pentru formații precum AZ Alkmaar, Ajax sau Sporting Lisabona.

Tatăl celor doi este Nebojsa Gudelj, la rândul său fost fotbalist care a îmbrăcat tricoul unor formații precum Partizan Belgrad, Leganes, NAC Breda sau Sparta Rotterdam, cucerind și două titluri de campion alături de formația sârbă în 1993 și 1994.

În 2015, toată familia Gudelj a semnat cu Ajax „datorită” lui Nemanja, care fusese adus de la AZ Alkmaar. Atunci, fratele său mai mic, Dragisa, care la vremea respectivă avea numai 17 ani, a fost adus la Jong Ajax, iar Nebojsa a fost cooptat în cadrul departamentului de scouting al „lăncierilor”.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: Oţelul Galaţi, în finala Cupei României

Oţelul Galaţi s-a calificat în finala Cupei României la fotbal, joi seara, după ce a învins-o pe Universitatea...

Tenis: Casper Ruud, în sferturi la Barcelona

Jucătorul norvegian de tenis Casper Ruud (6 ATP, favorit nr. 3) s-a calificat joi în sferturile de finală...

Scrimă: Fiul lui Mihai Covaliu, Vlad, campion mondial de juniori la sabie

Sportivul român Vlad Covaliu (CS Dinamo Bucureşti) a cucerit medalia de aur în proba individuală de sabie a...

Handbal feminin: România, în grupă cu Muntenegru, Cehia şi Serbia la EURO

Selecţionata României a fost repartizată în Grupa B, alături de echipele Muntenegrului, Cehiei şi Serbiei la Campionatul European...