Cătălin Preda a încheiat pe podium circuitul Red Bull Cliff Diving

Data:

Cătălin Preda s-a clasat pe locul al treilea în circuitul mondial de sărituri în apă de la mare înălţime Red Bull Cliff Diving, după ce a ocupat ultima treaptă a podiumului şi în ultima etapă, la Sydney, potrivit unui comunicat remis Agerpres.

În 2022, Preda a câştigat etapa de la Paris şi a terminat de alte cinci ori pe podium în cele opt etape.

Garry Hunt, de nouă ori campion al seriei mondiale, Aidan Heslop şi vicecampionul european Cătălin Preda erau cei trei sportivi care au sărit pentru Trofeul King Kahekili de pe platforma amplasată la 27 de metri în portul din Sydney, foarte aproape de clădirea Operei şi Harbour Bridge, în ultima etapă a sezonului.

Victoria a revenit francezului Gary Hunt, cu 458,15 puncte, care a fost urmat de britanicul Aidan Heslop, 434,60 puncte, şi de Cătălin Preda, 429,95 puncte.

În clasamentul general, Gary Hunt a ocupat primul loc, cu 1.240 puncte, urmat de Aidan Heslop, 1.166 puncte, Cătălin Preda, 1.130 puncte, rusul Nikita Fedotov, 651 puncte, românul Constantin Popovici, 609 puncte, etc.

„Chiar dacă la final de sezon nu am reuşit să pun mâna pe marele trofeu, sunt mulţumit de progresul pe care l-am făcut în acest an. Evoluţia mea a fost constantă şi mă bucur că am reuşit să-mi îmbunătăţesc permanent săriturile. Am egalat performanţa din sezonul trecut, când am terminat tot pe a treia poziţie la general, dar acest sezon a fost o nebunie totală şi am trăit experienţe unice. Obiectivul meu rămâne acelaşi, să câştig titlul, aşa că deja începe pregătirea pentru anul viitor. Sunt anumite elemente la care trebuie să lucrez şi este bine că am reuşit să le identific din timp. Acum merg acasă să-mi fac temele şi la anul voi reveni mai puternic şi mai concentrat”, a spus Cătălin Preda.

Accidentat înaintea etapei din Elveţia, Constantin Popovici, campionul european en titre, nu a reuşit să se refacă şi a ratat participarea şi la ultima etapă din 2022. Sportivul român a câştigat anul acesta două etape, la Copenhaga şi Mostar.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...