Cătălin Chirilă: „Sunt convins că domnul premier ştie ce are de făcut în privinţa banilor”

Data:

Cătălin Chirilă, campion mondial la C1-1000 m şi vicecampion mondial la C1-500 m, la Mondialele de kaiac-canoe de la Halifax (Canada), a declarat că are încredere că autorităţile statului vor răsplăti performanţele lui aşa cum s-a întâmplat în cazul înotătorului David Popovici, dublu campion mondial, răsplătit recent de Guvernul României cu 200.000 euro, potrivit Agerpres.

”În momentul de faţă vreau să mă bucur pentru aceste medalii şi vreau să cred şi sunt convins de fapt că domnul premier ştie ce are de făcut în privinţa banilor”, a răspuns Chirilă, când a fost întrebat dacă se aşteaptă la o premiere consistentă din partea guvernului.

Eduard Bachide, secretar de stat în Ministerul Apărării, a dat asigurări că va exista o premiere: ”Sigur, premierea va fi când se va întoarce domnul ministru din concediu. Momentan este în concediu. O să discutăm cu dânsul şi Cătălin, sigur va fi o premiere”.

Chirilă a adăugat că s-ar simţi de asemenea onorat dacă preşedintele României, Klaus Iohannis, îi va acorda o medalie, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui David Popovici, decorat cu Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler.

”Ar fi o onoare pentru mine. Ar fi frumos, nu ştiu ce să zic, mi-aş dori pentru că, chiar mă repet, este onorabil să fii decorat de către preşedintele ţării şi urmează să vedem ce se va întâmpla”.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Organizatorii Jocurilor Olimpice din 2026 au confirmat traseul oficial al torţei olimpice

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 au dezvăluit, luni, traseul complet al torţei olimpice, care va trece...

Nagelsmann lasă deschisă poarta lotului Germaniei pentru CM 2026

Selecţionata de fotbal a Germaniei şi-a asigurat biletul la Cupa Mondială din 2026 şi aşteaptă acum tragerea la...

Carlos Alcaraz, indisponibil pentru Cupa Davis

Liderul mondial Carlos Alcaraz, accidentat la piciorul drept, a declarat forfait, marţi, pentru faza finală a competiţiei masculine...

Laporta, încrezător că meciul Barca – Eintracht din Liga Campionilor se va juca pe Camp Nou

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a explicat marţi că gruparea sa lucrează la izolarea zonei de pe...