Casper Ruud s-a calificat în sferturi de finală la Roma (ATP)

Data:

Tenismanul norvegian Casper Ruud, numărul 25 mondial, s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 8.235.540 de euro, după ce a trecut, cu 6-1, 6-3, de italianul Lorenzo Musetti, numărul 10 mondial, semifinalist anul trecut la Foro Italico, transmite AFP.

Ruud, în vârstă de 27 de ani, finalist la Roland Garros în 2022 şi 2023, va disputa al cincilea său sfert de finală la Roma în şapte participări, semifinalele fiind cel mai bun rezultat al său în 2020, 2022 şi 2023.

Musetti pierduse deja în optimile de finală la turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid. După victoria sa împotriva argentinianului Francisco Cerundolo în runda precedentă, el a explicat că a fost afectat de o accidentare la coapsa stângă, care a necesitat intervenţia staffului medical al turneului în timpul meciului său împotriva lui Ruud.

„Sunt foarte dezamăgit de prestaţia pe care am oferit-o publicului, îmi cer scuze. Condiţia mea fizică nu mi-a permis să joc cel mai bun tenis al meu. Nu am vrut să abandonez sau să mă retrag (…)”, a explicat el.

Anul trecut, italianul a avut un sezon impresionant pe zgură, ajungând în finala de la Monte Carlo şi în semifinalele de la Madrid, Roma şi Roland Garros.

Următorul adversar al lui Ruud va fi rusul Karen Hacianov, locul 15 mondial, care a dispus de una dintre senzaţiile turneului, croatul Dino Prizmic, după un duel mult mai strâns decât sugerează scorul final de 6-1, 7-6 (7/2).

Croatul în vârstă de 20 de ani a jucat marţi al şaselea meci de la sosirea la Roma, două în calificări şi patru pe tabloul principal. El l-a eliminat în turul al doilea pe Novak Djokovic, de şase ori câştigător al acestui turneu.

Datorită celui mai bun rezultat al său în circuitul ATP, Prizmic, mai obişnuit să joace în circuitul Challenger, al doilea nivel mondial, unde a câştigat trei titluri, va urca 11 locuri în clasamentul ATP şi va ocupa locul 68 mondial la finalul turneului din capitala Italiei.

Revelaţia sezonului, spaniolul Rafael Jodar, locul 34 mondial la 19 ani, l-a dominat în două seturi pe americanul Learner Tien, clasat pe locul 21 mondial la 20 de ani, 6-1, 6-4. Jodar a devenit primul jucător sub 20 de ani care ajunge în sferturile de finală de la Roma de la Novak Djokovic în 2007.

El a ajuns deja în sferturile de finală de la Madrid, unde a pierdut în faţa numărului 1 mondial, italianul Jannik Sinner, care joacă marţi după-amiază pe Campo Centrale cu compatriotul său Andrea Pellegrino (155 ATP). De data aceasta, Jodar l-ar putea înfrunta pe Alexander Zverev, numărul 3 mondial, dacă germanul îl învinge pe italianul Luciano Darderi (20 ATP).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jaqueline Cristian s-a oprit în optimi la Queen’s (WTA)

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de Katie Boulter cu 6-1, 6-3, vineri, în optimile...

Gabriela Ruse, învinsă de Barbora Krejcikova în sferturi la ‘s-Hertogenbosch (WTA)

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă de cehoaica Barbora Krejcikova, cu 6-1, 6-2, vineri, în...

Fotbal – CM 2026: Selecţionerul francez Didier Deschamps nu ştie ce va face după Mondial

Selecţionerul echipei de fotbal a Franţei, Didier Deschamps, care îşi va încheia mandatul la conducerea Les Bleus după...

Wout van Aert a abandonat după victoria din etapa a cincea a Turului AURA

Ciclistul belgian Wout van Aert s-a retras vineri din Turul AURA (Auvergne-Rhone-Alpes), noua denumire a cursei Criterium du...