Casper Ruud îl va înfrunta pe Novak Djokovic în finala Turneului Campionilor

Data:

Tenismanul norvegian Casper Ruud, numărul 4 mondial, îl va întâlni pe sârbul Novak Djokovic în finala Turneului Campionilor (ATP Finals), după ce l-a învins, la Torino, pe rusul Andrei Rublev (cap de serie numărul 7), cu 6-2, 6-4, anunță Agerpres.

La 23 de ani, care a jucat două finale de Mare Şlem anul acesta, la Roland Garros şi US Open, participă pentru a doua oară la turneul care reuneşte cei mai buni opt jucători ai sezonului, după ce anul trecut s-a oprit în semifinale.

Începutul semifinalei a fost echilibrat, fiecare jucător reuşind să îşi facă serviciul de două ori (2-2), după care Rublev a pierdut opt ghemuri la rând, astfel că victoria pentru Ruud a fost o formalitate în cele din urmă.

Djokovic (35 ani) va încerca duminică să egaleze recordul de titluri cucerite de Roger Federer la Turneul Campionilor, şase, ediţia din acest an a competiţiei având cel mai mare premiu pus în joc până acum, 4.740.300 de dolari.

Numărul opt mondial va juca a cincea sa finală în acest an (una singură pierdută, la Mastersul 1.000 de la Paris). În semifinale, Djokovic a trecut de americanul Taylor Fritz cu 7-6 (7/5), 7-6 (8/6).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia, a declarat vineri directorul...

F1: Lewis Hamilton a dominat prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Marii Britanii

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a dominat vineri prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui Premiu al Marii...

Liverpool şi-a amânat reluarea pregătirilor după decesul lui Diogo Jota

Campioana en titre a Angliei, FC Liverpool, şi-a amânat reluarea pregătirilor în vederea noului sezon după decesul atacantului...

Vingegaard se simte mai puternic ca niciodată înaintea Turului Franţei 2025

Ciclistul danez Jonas Vingegaard a declarat vineri, în ajunul startului Turului Franţei 2025 de la Lille, că se...