Carlos Alcaraz a primit trofeul rezervat numărului unu mondial la final de an

Data:

Carlos Alcaraz a primit trofeul rezervat numărului unu mondial în circuitul profesionist de tenis la final de an, miercuri, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Torino, unde se desfăşoară în prezent Turneul Campionilor, competiţie la care spaniolul nu participă din cauza unei accidentări, informează AFP, citată de Agerpres.

După titlul de Mare Şlem cucerit la US Open, în luna septembrie, Alcaraz a devenit, la 19 ani, cel mai tânăr jucător din istoria tenisului care a acces pe primul loc în clasamentul ATP. El s-a mai impus în acest sezon în turneele Masters 1.000 de la Miami şi Madrid.

Carlos Alcaraz va avea 19 ani şi 214 zile pe 5 decembrie, când ATP va da publicităţii ierarhia sa finală din acest an, după disputarea ultimelor turnee din 2022.

Anterior, cel mai tânăr tenisman care a încheiat anul pe primul loc a fost australianul Lleyton Hewitt, la 20 de ani şi 275 de zile, în 2001.

„Primirea acestui trofeu înseamnă foarte mult pentru mine. Să fac parte din istoria tenisului, alături de numeroase legende, este un sentiment incredibil”, a declarat Alcaraz în cursul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o la Pala Alpitour din Torino.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Noul format al Supercupei Italiei, „un cadou” pentru Inter şi AC Milan, a spus Cristian Chivu

Noul format al Supercupei Italiei este "un cadou" pentru Inter Milano şi AC Milan, a declarat joi antrenorul...

Max Verstappen va concura cu numărul 3 în sezonul 2026

Pilotul olandez Max Verstappen va concura cu numărul 3 imprimat pe monopostul său Red Bull în ediţia 2026...

Kylian Mbappe, la un singur gol de recordul lui Cristiano Ronaldo

Atacantul francez Kylian Mbappe, autorul unei duble în Cupa Spaniei la fotbal, miercuri seara, s-a apropiat la un...

România va găzdui în premieră Campionatele Europene de echipe mixte din 2027

Federaţia Română de Judo a anunţat, joi, pe site-ul său oficial, că România va organiza pentru prima oară...