Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, care a câştigat al doilea său titlu la US Open, după ce l-a învins pe italianul Jannik Sinner, cu 6-2, 3-6, 6-1, 6-4, duminică, la New York, a apreciat că a jucat ”cel mai bun turneu” din carieră, transmite AFP.
”Cred că este cel mai bun turneu al meu. De la primele tururi până la final, este cel mai bun turneu pe care l-am jucat. Nivelul meu a fost foarte constant în timpul turneului şi sunt mândru, pentru că am muncit pentru asta”, a declarat Alcaraz după finală, spaniolul pierzând un singur set în acest an la Flushing Meadows.
Ibericul a salutat faptul că succesul de la New York îi aduce revenirea pe primul loc în clasamentul mondial: ”E genial. Este unul dintre primele obiective pe care mi le-am fixat la începutul sezonului: să încerc să recuperez primul loc mondial cât mai repede posibil sau să termin anul pe primul loc. Să reuşesc asta înseamnă un vis îndeplinit, iar să fac asta în ziua în care câştig un nou Mare Şlem este un sentiment şi mai plăcut. Pentru acest lucru muncesc”.
”Am jucat multe meciuri contra lui Sinner. N-aş spune că a fost previzibil, dar îl cunosc bine. El a spus că a urmărit meciurile mele pentru a mă studia, am făcut şi eu acelaşi lucru. Am urmărit multe meciuri ale lui, pentru că îmi place să-l văd jucând (…) şi pentru că îmi place să studiez felul în care joacă. Cunosc stilul său, ştiu ce va face sau care sunt principalele arme ale sale. Chiar dacă se poate simţi previzibil, este foarte dificil să menţii nivelul şi să joci schimburi lungi contra lui”, a mai pus Alcaraz.
Ibericul a comentat şi faptul că antrenorul său a spus că a făcut un meci ”perfect” contra lui Sinner.
”E extraordinar când ajungi să faci în felul în care antrenorul tău vede lucrurile. Nu este uşor, el vrea întotdeauna să joc la cel mai bun nivel al meu şi nu îmi zice pea des că joc perfect. Însă, are dreptate, am jucat perfect, sunt obligat să o spun (râsete). Dacă vreau să câştig US Open şi vreau să îl bat pe Jannik, trebuie să joc perfect”, a declarat Alcaraz.
Spaniolul de 22 de ani a afirmat că Australian Open, singurul turneu de Mare Şlem pe care nu l-a câştigat, este următorul său obiectiv.
”Este primul sau al doilea turneu al sezonului, iar obiectivul meu principal rămâne să câştig cele patru turnee de Mare Şlem. Nu contează dacă o voi face primul (înaintea lui Jannik Sinner, n. red.) sau al doilea, mi-e indiferent. Vreau doar să o fac. Bineînţeles vor încerc să câştig anul viitor, dar dacă nu va fi în 2026, sper că va fi în doi, trei sau patru ani”, a subliniat Alcaraz.
Alcaraz şi-a trecut în palmares al şaselea său titlu de Mare Şlem din carieră şi al doilea la Flushing Meadows, după cel din 2022. El a mai câştigat în acest an trofeul la Roland Garros, tot după o finală cu Sinner.
Alcaraz a fost premiat cu un cec de 5 milioane de dolari pentru victoria de la New York.
AGERPRES