Carlo Ancelotti cere revizuirea calendarului competiţional pentru menajarea jucătorilor

Data:

Italianul Carlo Ancelotti, antrenorul lui Real Madrid, a cerut factorilor de decizie din lumea fotbalului să modifice calendarul pentru a se evita epuizarea jucătorilor, la începutul unei luni în care campioana Spaniei va disputa opt meciuri dacă va ajunge în finala Cupei Mondiale a Cluburilor, transmite EFE, citată de Agerpres.

”Real Madrid nu renunţă la competiţii. Suntem în semifinalele Cupei Spaniei, în optimile Ligii Campionilor, care este foarte importantă pentru club, în semifinalele Cupei Mondiale a Cluburilor, luptăm pentru titlu… Real Madrid nu renunţă la niciun meci”, a spus Ancelotti într-o conferinţă de presă, evocând calendarul aglomerat al jucătorilor săi.

”Dozarea jucătorilor este foarte importantă, pentru că este un calendar incredibil, nu se opreşte niciodată pentru că La Liga, Federaţia, FIFA, UEFA vor să-şi facă treaba lor şi asta îi afectează cel mai mult pe jucători, neputând avea zile de odihnă. Odihna mă plictiseşte puţin, dar trebuie să ne oprim o clipă şi să ne gândim la jucători. Dacă obosesc, închidem”, a adăugat tehnicianul italian.

Ancelotti consideră că în ultimele sezoane a crescut considerabil numărul de meciuri din calendar, dar o există o limită care nu trebuie depăşită.

”Calendarul este o problemă foarte serioasă. Suntem foarte încântaţi să jucăm împotriva Barcelonei şi împotriva lui Liverpool. Luptăm în toate competiţiile. Jucătorilor le place, dar există o limită şi calendarul o depăşeşte. Toţi împreună trebuie să facem ceva pentru a evita acest lucru”, a adăugat Ancelotti.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Istanbul va găzdui Jocurile Europene din 2027

Oraşul Istanbul a fost desemnat oficial, miercuri, să organizeze viitoarele Jocuri Europene din anul 2027, competiţie care se...

Handbal masculin: Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti, în sferturile Cupei României

CS Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti s-au calificat, miercuri, în sferturile de finală ale Cupei României la...

David Popovici vrea o medalie la JO 2024 de la Paris

Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, a declarat, miercuri, că David Popovici îşi doreşte...

Dinamo şi UTA, sancţionate dur de FRF

Cluburile Dinamo Bucureşti şi UTA Arad au fost sancţionate drastic, miercuri, de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române...