Carlo Ancelotti, antrenorul echipei de fotbal Real Madrid, va fi judecat săptămâna viitoare în capitala Spaniei, într-un caz de fraudă fiscală, a anunţat vineri Tribunalul superior de justiţie din Madrid, în faţa căruia urmează să compară miercuri şi joi, informează AFP.
Tehnicianul italian este acuzat că a fraudat Fiscul spaniol cu peste un milion de euro în anii 2014 şi 2015, omiţând să declare veniturile provenind din drepturile sale de imagine.
Procuratura spaniolă a cerut o pedeapsă de patru ani şi nouă luni de închisoare pentru antrenorul echipei madrilene.
Conform unui purtător de cuvânt al tribunalului madrilen, Ancelotti are obligaţia să se prezinte la procesul său.
În vârstă de 65 de ani, Carlo Ancelotti se află la cel de-al doilea său mandat la Real Madrid, pe care l-a început în 2021, după ce a pregătit anterior gruparea de pe Santiago Bernabeu între 2013 şi 2015.
El a câştigat de trei ori Liga Campionilor cu echipa spaniolă, ultima oară în sezonul trecut.
AGERPRES