Căpitanul Fede Valverde a disputat al 300-lea său meci în tricoul echipei Real Madrid

Data:

Internaţionalul uruguayan Fede Valverde, căpitanul echipei de fotbal Real Madrid, a disputat al 300-lea său meci în tricoul grupării din capitala Spaniei, marţi seara, împotriva rivalei locale Atletico Madrid (scor 2-1), în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, informează EFE.

Valverde a jucat 82 de minute din acest derby madrilen, după trei partide consecutive în care nu a evoluat din cauza unei probleme musculare.

„Nu mai am cuvinte pentru Fede Valverde. A făcut un efort extraordinar. Fantastic. Era foarte obosit, dar asta a fost tot. Este foarte fericit că a revenit şi că poate aduce multe echipei”, a declarat antrenorul Carlo Ancelotti la conferinţa de presă.

Un Fede Valverde care s-a pus din nou la dispoziţia echipei, evoluând pe postul de fundaş dreapta, nu pe cel de obişnuit de mijlocaş, ca urmare a problemelor medicale din cadrul lotului lui Real. Şi a făcut-o după ce a participat doar la un singur antrenament cu grupul şi fără să fie la 100% din punct de vedere fizic, el furnizând pasa de gol pentru Rodrygo, care a deschis scorul în minutul 4.

Din cauza absenţei de lungă durată a lui Dani Carvajal şi a scăderii randamentului lui Lucas Vázquez, uruguayanul a devenit fundaş dreapta titular la Real Madrid în meciuri mari precum cel de marţi împotriva lui Atletico, o partidă specială pentru Valverde, care a evoluat pentru a 300-lea oară în cariera sa în tricoul „blanco”.

Uruguayanul a disputat până în prezent 63 de meciuri alături de Real Madrid în Liga Campionilor, 199 în Primera Division, 22 în Cupa Spaniei, 11 în Supercupa Spaniei, 3 la Cupa Mondială a Cluburilor şi 2 în Supercupa Europei.

Federico Valverde a debutat la prima echipă a Realului pe 23 octombrie 2018 şi de atunci a obţinut 203 victorii şi a marcat 29 de goluri, cucerind totodată 14 trofee alături de clubul madrilen.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Romelu Lukaku (Napoli), accidentat la coapsă, riscă să fie indisponibil câteva luni

Romelu Lukaku, atacantul lui Napoli, accidentat la coapsa stângă în meciul amical de joi cu Olympiakos Pireu, riscă...

‘Avansăm pas cu pas’, a spus Xabi Alonso, antrenorul lui Real Madrid

Noul antrenor al lui Real Madrid, Xabi Alonso, care vrea să readucă gigantul spaniol în vârful fotbalului mondial,...

Gael Monfils va face pereche cu Naomi Osaka la dublu mixt, la US Open, iar Sinner cu Siniakova

Lista finală de jucători pentru noul turneu de tenis de dublu mixt de la US Open, ultimul turneu...

F1: Oscar Piastri va avea propria tribună la Marele Premiu al Australiei din 2026

Australianul Oscar Piastri, actualul lider al Campionatului Mondial de Formula 1, va da numele unei tribune la Marele...