Canotorul român Mihai Chiruţă s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de simplu vâsle masculin, marţi, după ce a câştigat Finala A a regatei preolimpice de la Lucerna.
Chiruţă s-a impus în finală cu timpul de 06 min 59 sec 44/100, biletul pentru JO 2024 fiind obţinut şi de al doilea clasat, americanul Jacob Plihal (06:59.63).
Mihai Chiruţă va participa în premieră la Jocurile Olimpice.
De notat că vicecampionul olimpic de la Tokyo, norvegianul Kjetil Borch, a ocupat doar locul patru în finală (07:01.77).
România a calificat astfel 12 bărci la Jocurile de la Paris.
Team Romania are în acest moment 86 de sportivi calificaţi la JO 2024, la 12 sporturi. Halterofilele Mihaela Cambei (cat. 49 kg) şi Loredana Toma (cat. 71 kg) sunt şi ele calificate, dar lipseşte oficializarea.
Sportivii români calificaţi la JO 2024 până în acest moment:
Atletism (5): Delvine Relin Meringor (maraton), Andrea Miklos (400 m), Alina Rotaru-Kottmann (lungime), Joan Chelimo Melly (maraton), Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului);
Înot (2): David Popovici (100 m liber, 200 m liber), Vlad Stancu (800 m liber, 1.500 m liber);
Box (1): Lăcrămioara Perijoc (cat. 54 kg);
Canoe (3): Cătălin Chirilă (C1 – 1.000 m), Ilie Sprîncean, Oleg Nuţă (C2 – 500 m);
Canotaj (45 locuri cotă): simplu vâsle masculin, dublu vâsle feminin, categorie uşoară, dublu vâsle feminin, dublu rame feminin, patru rame feminin, patru vâsle feminin, 8+1 feminin, dublu vâsle masculin, dublu rame masculin, patru rame masculin, patru vâsle masculin, 8+1 masculin;
Gimnastică artistică (6): 5 locuri cotă – echipa feminină; Andrei Muntean;
Gimnastică ritmică (1): Annaliese Drăgan;
Lupte (4): Andreea Beatrice Ana (lupte libere, cat. 53 kg), Kriszta Tunde Incze (lupte libere, cat. 62 kg), Cătălina Axente (lupte libere, cat. 76 kg), Alin Alexuc-Ciurariu (lupte greco-romane, cat. 130 kg);
Polo pe apă (13): 13 locuri cotă – echipa masculină;
Scrimă (1): Mălina Călugăreanu (floretă);
Tenis de masă (4): 3 locuri cotă – echipa feminină, Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs (dublu mixt);
Yachting (1): Ebru Bolat (clasa Ylca 6).
AGERPRES