Canotaj: Maria Lehaci – Pentru unii dintre noi a fost primul titlu, sperăm că nu şi ultimul

Data:

Sportiva Maria Lehaci a declarat, joi, la evenimentul Seara canotajului, că ea şi unii dintre colegii săi la Paris au cucerit primul titlu olimpic din carieră, dar speră ca acesta să nu fie şi ultimul.

„Mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns să trăim această zi pentru că pentru unii dintre noi a fost primul titlu olimpic, să sperăm că nu va fi şi ultimul. Acum ne bucurăm de această reuşită şi ne dorim să se repete peste patru ani la Los Angeles”, a menţionat canotoarea.

„Viaţa mea nu s-a schimbat absolut deloc după ce am câştigat această medalie, sunt aceeaşi Maria de dinainte. Poate sunt puţin mai fericită. Mai împlinită de fapt, pentru că fericită eram şi înainte”, a adăugat Maria Lehaci (fostă Tivodariu, n. red.), câştigătoare a medaliei de aur cu barca de 8+1 a României.

Canotajul românesc a obţinut cinci medalii la JO 2024, două de aur şi trei de argint, încheind pe locul 3 în clasamentul pe naţiuni la Paris, după Marea Britanie şi Olanda.

România are acum opt medalii la JO 2024, trei de aur, patru de argint şi una de bronz. Aur au câştigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber, canotorii Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin şi echipajul feminin de opt plus unu (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu), argintul a fost obţinut de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin, Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin – categorie uşoară, precum şi de halterofila Mihaela Cambei la cat. 49 kg, iar bronzul a fost cucerit de David Popovici la 100 metri liber.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Noul format al Supercupei Italiei, „un cadou” pentru Inter şi AC Milan, a spus Cristian Chivu

Noul format al Supercupei Italiei este "un cadou" pentru Inter Milano şi AC Milan, a declarat joi antrenorul...

Max Verstappen va concura cu numărul 3 în sezonul 2026

Pilotul olandez Max Verstappen va concura cu numărul 3 imprimat pe monopostul său Red Bull în ediţia 2026...

Kylian Mbappe, la un singur gol de recordul lui Cristiano Ronaldo

Atacantul francez Kylian Mbappe, autorul unei duble în Cupa Spaniei la fotbal, miercuri seara, s-a apropiat la un...

România va găzdui în premieră Campionatele Europene de echipe mixte din 2027

Federaţia Română de Judo a anunţat, joi, pe site-ul său oficial, că România va organiza pentru prima oară...