Canotaj: Ancuţa Bodnar – Am trei medalii olimpice şi pot să spun că îmi mai doresc şi altele

Data:

Sportiva Ancuţa Bodnar a declarat, joi, la evenimentul Seara Canotajului, că are în palmares trei medalii olimpice, două de aur şi una de argint, obţinute la ultimele două ediţii a Jocurilor, dar îşi mai doreşte şi altele.

„Sunt recunoscătoare pentru tot ce am reuşit, am muncit foarte mult pentru această rezultate. Dar fără Dumnezeu şi fără oamenii de lângă mine nu aş fi reuşit. Mă bucur enorm că am trei medalii olimpice (n.r. – aur la dublu vâsle la Tokyo 2020, aur la 8+1 şi argint la dublu vâsle la Paris 2024) în acest moment şi pot să spun că îmi mai doresc şi altele. A fost un moment special la Paris, sunt sentimente pe care poţi să le trăieşti doar la Jocurile Olimpice, nu se compară cu niciun alt titlu. Când urci pe podium acolo este cea mai fericită zi”, a precizat ea.

„A fost o ediţie a Jocurilor specială, una foarte grea, dar mă bucur enorm că într-o competiţie atât de acerbă am putut să ies învingătoare. Încă nu mi-am fixat următorul obiectiv, vreau deocamdată să mă bucur de vacanţă. Însă rămân în canotaj, nu vreau să spun că încă patru ani, o să o iau treptat până la Jocurile de la Los Angeles”, a adăugat canotoarea în vârstă de 25 de ani.

Canotajul românesc a obţinut cinci medalii la JO 2024, două de aur şi trei de argint, încheind pe locul 3 în clasamentul pe naţiuni la Paris, după Marea Britanie şi Olanda.

România are acum opt medalii la JO 2024, trei de aur, patru de argint şi una de bronz. Aur au câştigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber, canotorii Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin şi echipajul feminin de opt plus unu (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu), argintul a fost obţinut de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin, Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin – categorie uşoară, precum şi de halterofila Mihaela Cambei la cat. 49 kg, iar bronzul a fost cucerit de David Popovici la 100 metri liber.

AGERPRES

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ceremonie în onoarea lui Rafael Nadal, anul acesta, la Roland Garros

Fostul mare tenisman spaniol Rafael Nadal va fi onorat pentru performanţele sale la turneul de la Roland Garros,...

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a prelungit contractul cu încă doi ani

Căpitanul echipei engleze de fotbal Liverpool, Virgil van Dijk, şi-a asigurat viitorul la club prin semnarea unui contract...

Turneul de la Roland Garros va păstra arbitrii de linie pentru ediţia de anul acesta

Turneului de tenis Roland Garros, ultimul de Mare Şlem care nu a recurs la arbitrajul electronic, va păstra...

Manchester United îl vrea pe portarul Maignan de la Milan, pentru a-l înlocui pe Onana

Clubul englez de fotbal Manchester United este interesat de achiziţionarea portarului lui Mike Maignan (AC Milan), după ce...