Campionatul Național de Schi Alpin FIS are loc pe pârtia olimpică de schi de la Borșa

Data:

Campionatul Național de Schi Alpin FIS al României Seniori și Juniori U18 și U21, ediția 2023, se va desfășura în perioada 21 – 25 februarie 2023 la Borșa, Maramureş, pe pârtia olimpică de schi omologată FIS, anunță Federația Română de Schi Biatlon.

Potrivit sursei citate, evenimentul deschide calendarul pentru viitoarele competiții naționale și internaționale și aduce noi oportunități de dezvoltare pentru zona Maramureșului. Pârtia olimpică de schi de la Borșa intră astfel în circuitul competițiilor naționale și internaționale.

„Ne bucurăm că Borșa va găzdui anul acesta Campionatul Național de Schi Alpin FIS. Este extraordinar faptul că putem susține sporturile de iarnă și, în același timp, acest lucru ce va reflecta în mod pozitiv și asupra Maramureșului, asupra turismului din zonă și a economiei. În plus, cred că această competiție îi va inspira și pe copiii din zonă, pe tineri, să se îndrepte către sport, ceea ce este minunat”, declară Ion Sorin Timiș, Primar al Orașului Borșa.

„Mulțumim Primăriei Borșa și domnului Primar Ion Sorin Timiș pentru susținere și pentru că ne vor fi gazde anul acesta cu ocazia Campionatului Național de Schi Alpin FIS Seniori și Juniori U18 și U21. Colaborarea cu autoritățile locale este fundamentală în dezvoltarea sportului de performanță, în special dacă vorbim despre sporturile de iarnă. Pârtia din Borșa este omologată FIS și sunt convins că, pe viitor, va găzdui și competiții internaționale de anvergură. Cu acest eveniment, Borșa se înscrie oficial pe harta competițiilor sportive și acesta este un lucru extraordinar pentru sporturile de iarnă și pentru dezvoltarea turistică și economică a zonei Maramureșului”, declară Puiu Gaspar, Președintele Federației Române de Schi-Biatlon.

Campionatul Național de Schi Alpin FIS Seniori și Juniori U18 și U21 va debuta la data de 22 februarie. Miercuri și joi, începând cu ora 09:00, se vor desfășura probele de Slalom Uriaș. Vineri și sâmbătă, probele de Slalom vor avea loc pe nocturnă, începând cu ora 17:30.

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fabio Cannavaro a dezvăluit cât de aproape a fost să devină selecţionerul Italiei

Fabio Cannavaro a explicat cât de aproape a fost să devină succesorul lui Luciano Spalletti la conducerea reprezentativei...

Jamal Musiala a revenit la antrenamentele lui Bayern

Conducătorul de joc al lui Bayern Munchen, Jamal Musiala, a revenit la antrenamentele echipei marţi, la 164 de...

Gianluigi Donnarumma, votat cel mai bun portar al anului 2025

Portarul italian Gianluigi Donnarumma a câştigat marţi premiul FIFA pentru cel mai bun portar, după ce a ajutat-o...

Lamine Yamal, cel mai bun jucător Under-20 în ancheta IFFHS

Atacantul Lamine Yamal de la FC Barcelona a fost ales cel mai bun jucător sub 20 de ani...