Campionatul Naţional de dans sportiv şi Cupa Exclusive, la Oradea, în weekend, cu 98 de cluburi

Data:

Un număr de 98 de cluburi din ţară, cu aproape o mie de dansatori, vor participa la Campionatul Naţional de dans sportiv al României ce va avea loc în perioada 3-5 martie, la Arena Oradea, simultan cu ediţia a doua a Cupei Exclusive, competiţiile fiind organizate de Federaţia Română de Dans Sportiv şi clubul Exclusive, cu ajutorul unor sponsori, potrivit Agerpres.

„Oradea este un centru cu tradiţie, a fost un centru de excelenţă foarte bun, cu foarte multe rezultate şi la nivel mondial, şi la nivel naţional, în istorie. Sunt câteva oraşe centre bune – Târgu Mureş, Oradea, Timişoara, Iaşi, Bucureşti. Federaţia a căutat să găsească parteneri locali, pentru că fondurile sunt insuficiente. Am ales Oradea pentru campionatul din acest an, după ce antrenorul Florin Culda şi clubul Exclusive au găsit aici parteneri care să poată susţine această competiţie, ne-au anunţat din septembrie, iar Biroul federal a fost foarte deschis şi din octombrie am creat acest parteneriat cu clubul Exclusive. Un aspect important a fost această sală nouă, practic are doi ani, care ne-a plăcut, iar oraşul are aeroport internaţional”, a declarat, într-o conferinţă de presă, secretarul Federaţiei Române de Dans Sportiv, Paul Cursaru.

Cursaru a precizat că acest Campionat Naţional va da pe lângă campionii naţionali şi reprezentanţii federaţiei care vor concura pentru România la Campionatele Mondiale şi Europene de dans sportiv, anume perechile de dansatori de pe locurile unu şi doi la categoriile de peste 14 ani.

„Un astfel de spectacol nu trebuie să fie ratat. De la 14-15 ani avem vicecampioni europeni şi campioni mondiali; la 16-18 ani avem de asemenea campioni şi vicecampioni mondiali; la adulţi, avem locul 4 la Mondiale şi 5 la Europene şi mulţi alţii. Avem şi nişte perechi foarte valoroase”, a precizat Cursaru.

Brigada de arbitri a campionatului va fi formată din 24 de arbitri străini, din 24 de ţări diferite. Directorul de concurs va fi Ludovic Otto Varga, preşedintele juriului este Cristian Parnescu, iar observator federal, Radu Velcu. Pe lângă aceştia, echipa de organizare mai numără un DJ, doi prezentatori (Melania Istrate din Bucureşti şi Cristian Jurcuţ din Oradea), trei secretari de competiţie şi un staff tehnic format din sute de voluntari.

Potrivit antrenoarei Oana Veszi, din echipa de organizare, programul competiţiei va începe vineri, de la ora 14:00, până seara, iar sâmbătă şi duminică, întrecerile vor începe la ora 08:00 şi se vor încheia în jurul orei 22:00. Deschiderea oficială va avea loc sâmbătă, la ora 18:00.

Evenimentul cuprinde două competiţii: Campionatul Naţional al României pe secţiuni şi Cupa Exclusive, ediţia a doua.

„În cadrul Campionatului Naţional avem categoriile de open, adică cel mai înalt nivel la fiecare categorie de vârstă, de la 6-9 ani, până la seniori, atât la dansuri standard, cât şi la dansuri latino. Campionatul se desfăşura în programul de după-masă, sâmbătă şi duminică. Iar în programul de dimineaţă, vineri, sâmbătă şi duminică, vor fi celelalte categorii de la începători, precompetiţional, avem categorii de solo fete, care momentan nu au partener, urcând cu perechile de hobby, clasă E, clasă D, clasă C. Pentru Cupa Exclusive avem 253 de perechi înscrise plus 90 de fete solo. În cadrul campionatului, sunt în jur de 190 de perechi înscrise. Ne aşteptăm să avem, în total, peste 900 de participanţi”, a precizat Oana Veszi, alături de antrenorul Florin Culda.

La Cupa Exclusive, arbitrii vor fi români din toată ţară, spre deosebire de cei pentru Campionatul Naţional, care vor fi doar arbitri străini. Oradea va fi reprezentată în aceste două competiţii de şase cluburi de dans sportiv: Exclusive (cu 30 de perechi, din care şapte perechi vor concura în Campionatul Naţional), Stephany, Stelele Dansului, Feeling Dance, Dans Club 80 şi Torja Dance.

Oana Veszi a precizat că la categoria seniori va concura şi cel mai vârstnic dansator din federaţie, un american stabilit la Oradea, profesorul universitar Carlton Fitzgerald, 74 de ani, care va dansa cu soţia sa, dar va avea în concurs şi copilul de şapte ani.

Secretarul Federaţiei Române de Dans Sportiv, Paul Cursaru, a precizat că anul trecut România a câştigat trei campionate mondiale, având trei medalii de argint şi mai multe de bronz, ocupând primul loc pe naţiuni ca număr de medalii obţinute.

Cu peste 5.000 de sportivi legitimaţi, Federaţia Română de Dans are 224 de cluburi, comparativ cu cea de gimnastică, de exemplu, care are 50 de cluburi.

„România este unul dintre cei mai buni organizatori de competiţii. Acest Campionat Naţional ne stimulează să facem lucrurile cât mai bine. Colegii mei au depus un efort foarte mare, vreau să le mulţumesc şi ne bucurăm că Oradea este din nou capitala dansului naţional, de prim rang”, a subliniat Paul Cursaru.

Câştigătorii vor primi diplome, medalii şi cupe, dar şi pachete cu materiale sportive de la firma Decathlon pentru locurile de pe podium.

Întregul program al competiţiilor se va putea urmări online pe site-ul Federaţiei Române de Dans Sportiv, link către pagina de Facebook, unde se vor posta şi rezultatele obţinute, cu listele perechilor premiate. Biletul de intrare la eveniment costă 50 de lei/zi.

Pe holul sălii polivalente se vor amenaja standuri cu preparate culinare, precum şi unele de make-up, hair-style, costume de dans şi pantofi etc.

În timpul zilei de joi se lucra la parchetul sălii de concurs, o achiziţie specială a federaţiei pentru acest eveniment, care va fi finalizat în cursul dimineţii de vineri.

„Este un parchet laminat, doar mai gros şi a fost testat înainte pentru a vedea cum alunecă pe el pantofii de dans. Dacă alunecă prea tare nu e bine, iar dacă nu alunecă, nici aşa nu e bine. Pantofii sunt speciali, doar cu talpă de piele şi trebuie să avem grijă ca parchetul să fie adecvat”, a punctat antrenorul Florin Culda.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...