Campioana Italiei va fi desemnată în urma unui meci de baraj, în caz de egalitate de puncte

Data:

Federaţia italiană de fotbal (FIGC) a anunţat, marţi, că titlul de campioană a Italiei la fotbal, în caz de egalitate de puncte între cele două echipe din fruntea clasamentului, se va decide printr-un meci de baraj începând din sezonul viitor, informează AFP, potrivit Agerpres.

Dacă acest meci decisiv se încheie la egalitate, atunci cele două echipe vor fi departajate la loviturile de la 11 metri.

Formula play-off-ului pentru titlu era deja instituită în Serie A, dar nu a fost aplicată decât o singură dată, în 1964. Bologna a câştigat atunci în faţa lui Inter Milano la Roma, cucerind al şaptelea său titlu şi ultimul de campioană.

Preşedintele FIGC, Gabriel Gravina, şi-a exprimat în repetate rânduri dorinţa ca titlul de campioană să fie atribuit printr-un sistem de play-off.

În sezonul trecut, AC Milan a cucerit titlul cu un avantaj de două puncte în faţa lui Inter Milano.

Dacă trei echipe se vor afla la egalitate de puncte la final, atunci un clasament general va fi stabilit pornind de la meciurile lor directe şi de la golaveraj, iar primele două se vor întâlni în acest „baraj scudetto”, a precizat federaţia.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luciano Spalletti consideră că Juventus este capabilă să câştige titlul

Noul antrenor al lui Juventus Torino, Luciano Spalletti, consideră că echipa sa, aflată în prezent pe locul 7...

Antrenorul Arne Slot este preocupat doar de stoparea declinului îngrijorător al lui Liverpool

Antrenorul lui Liverpool, Arne Slot, este preocupat doar de stoparea declinului îngrijorător al echipei sale, pe fondul unor...

FRF anunţă candidatura pentru organizarea finalei Europa League 2028 sau 2029 pe Arena Naţională

Federaţia Română de Fotbal a anunţat candidatura Bucureştiului pentru organizarea finalei Europa League din 2028 sau 2029 pe...

F1: McLaren scoate la licitaţie unul din monoposturile sale pentru 2026

Echipa de Formula 1 McLaren a decis să scoată la licitaţie unul din monoposturile sale din 2026 şi...