Camavinga (Real Madrid) ratează startul sezonului din cauza uneei entorse

Data:

Mijlocaşul francez Eduardo Camavinga (Real Madrid) va rata începutul sezonului după ce a suferit o entorsă la glezna dreaptă, care îl va ţine departe de teren cam două săptămâni, a anunţat clubul madrilen, conform EFE.

”În urma testelor efectuate astăzi jucătorului nostru Eduardo Camavinga de către Serviciile Medicale ale lui Real Madrid, acesta a fost diagnosticat cu o entorsă la glezna dreaptă”, se arată în raportul publicat de club.

Camavinga nu a mai jucat pentru Real Madrid din 23 aprilie, pe stadionul Coliseum din Getafe, meci în care a suferit o ruptură completă a tendonului adductorului stâng, în urma unui atac dur al lui Luis Milla.

După o perioadă de recuperare de trei luni, francezul nu a avut timp să revină înainte de sfârşitul sezonului şi nu a jucat niciun minut la Cupa Mondială a Cluburilor din SUA.

Antrenamentul de sâmbătă a dus la prima accidentare a noului sezon pentru Real Madrid, Camavinga suferind o entorsă la gleznă care îl va împiedica să participe la singurul amical din presezon, marţi cu echipa austriacă WSG Tirol la Innsbruck, şi la meciul de deschidere din LaLiga, de marţi 19 august, împotriva Osasunei.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Roma a stabilit un nou record de victorii (98) în Europa League

AS Roma, după succesul cu Nice (2-1), din prima etapă a Europa League, a devenit echipa cu cele...

Mirel Rădoi (U Craiova) – Cu Dinamo suntem favoriţi pentru că jucăm acasă şi suntem pe prima poziţie

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa este favorită...

Taylor Fritz, victorios în meciul de debut la turneul ATP 500 de la Tokyo

Tenismanul american Taylor Fritz, favoritul numărul doi, a debutat cu o victorie la turneul ATP 500 de la...

Rummenigge regretă că Bayern Munchen nu a reuşit să-l recruteze pe Florian Wirtz

Karl-Heinz Rummenigge, fostul jucător şi conducător al clubului Bayern Munchen, care a împlinit joi 70 de ani, şi-a...