Burleanu: Absenţa lui Chiricheş de la debutul naţionalei în preliminariile EURO 2024 e o pierdere mare

Data:

Absenţa jucătorului Vlad Chiricheş de la primele două partide din preliminariile EURO 2024, cu Andorra şi Belarus, reprezintă o pierdere foarte mare pentru echipa naţională de fotbal a României, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, conform Agerpres.

Aflat pe lista de 25 de convocări preliminare pentru fotbalişti de la cluburi din afara României pentru meciurile din luna martie, cu Andorra şi Belarus, stabilită de selecţionerul Edward Iordănescu, Chiricheş nu va putea face parte din lot din cauza unei accidentări suferite în timpul meciului pe care echipa sa de club, Cremonese, l-a susţinut cu Sassuolo, în Serie A.

„Absenţa lui Vlad Chiricheş este o pierdere foarte mare. Ne dorim să îşi revină cât mai repede, astfel încât să beneficiem de sprijinul lui în iunie şi ne dorim, de asemenea, să nu mai avem alţi jucători accidentaţi în următoarele zile”, a afirmat Burleanu.

În ceea ce îl priveşte pe mijlocaşul Nicolae Stanciu, care evoluează la echipa chineză Wuhan Three Towns, Burleanu a afirmat că acesta va ajunge mai devreme în România şi va intra într-un program suplimentar de pregătire cu membrii staffului tehnic al naţionalei României.

„Nicolae Stanciu va veni mai devreme la Bucureşti, va intra într-un program de pregătire suplimentară cu stafful primei reprezentative, astfel încât, chiar dacă nu a început campionatul din China şi el a trecut doar prin meciuri amicale în această perioadă de timp, să poată fi adus la un nivel optim pentru aceste două meciuri”, a afirmat Burleanu.

Preşedintele FRF s-a arătat optimist în ceea ce priveşte atingerea primului obiectiv al naţionalei din campania de calificare la Campionatul European din 2024, acela de a obţine două victorii în primele partide cu Andorra şi Belarus.

„Ca preşedintele de federaţie trebuie să fii cel mai încrezător, apoi ai nevoie de stafful tehnic şi de jucători să fie chiar mai încrezători decât tine. Şi bineînţeles e nevoie şi de sprijinul suporterilor, care va fi unul extrem de important. Obiectivul pentru luna martie este maximum de puncte din cele două meciuri. Eu sunt sigur că echipa naţională stârneşte în continuare un interes major din partea românilor, mai ales că echipa naţională are capacitatea în această campanie să producă rezultatele de care avem nevoie”, a mai spus Răzvan Burleanu.

România îşi începe parcursul în Grupa I a preliminariilor Campionatul European – EURO 2024 găzduit de Germania cu partida din deplasare cu Andorra, programată la 25 martie, de la ora ora 21:45, pe Estadi Nacional din Andorra la Vella. Ulterior, în 28 martie, de la ora 21:45, prima reprezentativă întâlneşte Belarus în al doilea său meci al grupei, care se va disputa pe Arena Naţională din Bucureşti.

Prima reprezentativă a României a fost repartizată în Grupa I a preliminariilor Campionatului European din 2024, alături de Elveţia, Israel, Kosovo, Belarus şi Andorra. Se califică primele două clasate în fiecare din cele 10 grupe preliminare, urmând ca ultimele trei locuri să fie decise în martie 2024, în urma play-off-ului Ligii Naţiunilor.
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Istanbul va găzdui Jocurile Europene din 2027

Oraşul Istanbul a fost desemnat oficial, miercuri, să organizeze viitoarele Jocuri Europene din anul 2027, competiţie care se...

Handbal masculin: Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti, în sferturile Cupei României

CS Minaur Baia Mare şi CSM Bucureşti s-au calificat, miercuri, în sferturile de finală ale Cupei României la...

David Popovici vrea o medalie la JO 2024 de la Paris

Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, a declarat, miercuri, că David Popovici îşi doreşte...

Dinamo şi UTA, sancţionate dur de FRF

Cluburile Dinamo Bucureşti şi UTA Arad au fost sancţionate drastic, miercuri, de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române...