Căpitanul echipei de fotbal Manchester United, Bruno Fernandes, a afirmat că vrea să rămână la gruparea de pe Old Traford, dacă şi clubul îşi doreşte acest lucru, pe fondul unor informaţii referitoare la posibila plecare a mijlocaşului portughez, după un sezon sub aşteptări, informează Reuters.
„Dacă mă vor, voi rămâne”, a declarat jucătorul în vârstă de 29 de ani pentru postul de televiziune Sky Sports.
Fernandes a sosit la Manchester United de la Sporting Lisabona în 2020 şi mai are doi ani de contract cu Red Devils, dar au circulat zvonuri legate de trecerea sa, în această vară, la gigantul german Bayern Munchen sau la campioana Italiei, Inter Milano.
„Voi fi aici până când…. Am spus că trebuie să mă dorească. Simt că clubul vrea să fac parte din viitor, aşa că, după cum am spus întotdeauna, nu vreau să fiu un jucător pe care clubul nu vrea să-l aibă”, a adăugat internaţionalul lusitan.
Manchester United a pierdut de 14 ori în campionat în acest sezon, cea mai slabă performanţă a sa de la începutul Premier League. Elevii antrenorului Erik ten Hag păstrează însă speranţe într-o calificare în cupele europene, după victoria cu 3-2 obţinută miercuri în faţa formaţiei Newcastle, în ultimul meci pe teren propriu
Erik ten Hag, al cărui viitor la United este neclar, a spus că nu există nicio îndoială în privinţa dorinţei clubului de a-l păstra pe Bruno Fernandes.
„Absolut clubul vrea să-l păstreze pe Bruno. Nu există nicio îndoială, cred. Întotdeauna dă tot ce e mai bun. El este un exemplu, chiar şi cu accidentările cu care se confruntă. Îi place fotbalul, dar vrea să câştige”, a spus tehnicianul olandez.
Manchester United îşi încheie campania din Premier League cu o deplasare la Brighton, duminică, urmată de finala Cupei Angliei împotriva rivalilor de la Manchester City, pe stadionul londonez Wembley, pe 25 mai.
AGERPRES