Bruno Fernandes ‘nu va pleca nicăieri’, afirmă antrenorul echipei Manchester United

Data:

Antrenorul echipei engleze de fotbal Manchester United, Ruben Amorim, a exclus o plecare a căpitanului său, Bruno Fernandes, care s-ar afla în vizorul formaţiei spaniole Real Madrid, informează AFP.

Mijlocaşul ofensiv portughez, în vârstă de 30 de ani, este legat prin contract de gruparea de pe Old Trafford până în vara lui 2027. Dar în ultimele zile, presa a relatat că Real Madrid pregăteşte o ofertă de 90 de milioane de euro pentru a-l aduce în Spania după încheierea actualului sezon.

„Nu, nu se va întâmpla asta. Am nevoie de Bruno aici. Vrem să recâştigăm Premier League, vrem ca cei mai buni jucători să continue alături de noi”‘, a spus Amorim.

„Este genul de jucător pe care îl dorim, aşa că nu pleacă nicăieri”, a continuat tehnicianul lusitan în cursul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o luni, cu o zi înaintea meciului pe care echipa sa îl va disputa în deplasare cu Nottingham Forest, în Premier League.

Bruno Fernandes a sosit la Manchester United în 2020, de la formaţia Sporting Lisabona, iar până în prezent a marcat 95 de goluri în 277 de apariţii în tricoul Red Devils.

AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Real Madrid a stabilit preţul lui Vinicius la 150 de milioane de euro

Clubul spaniol de fotbal Real Madrid a stabilit un preţ de 150 de milioane de euro pentru atacantul...

Taylor Fritz l-a învins pe Lorenzo Musetti la Turneul Campionilor

Tenismanul american Taylor Fritz, numărul 6 mondial, l-a învins luni pe Lorenzo Musetti, numărul 9 mondial, în două...

Portarul belgian Thibaut Courtois, indisponibil pentru meciurile cu Kazahstan şi Liechtenstein

Portarul Thibaut Courtois s-a accidentat în ultima partidă a lui Real Madrid şi a devenit indisponibil pentru următoarele...

Antrenorul Mirel Rădoi a demisionat de la Universitatea Craiova

Mirel Rădoi a demisionat din funcţia de antrenor al echipei de fotbal Universitatea Craiova, a anunţat, luni, într-o...