Bruno Fernandes i-a cerut ‘scuze’ antrenorului ten Hag pentru demiterea sa de la Manchester United

Data:

Căpitanul echipei engleze de fotbal Manchester United, Bruno Fernandes, a afirmat, duminică, că i-a cerut „scuze” antrenorului Erik ten Hag, întrucât, conform acestuia, jucătorii sunt în mare responsabili pentru concedierea tehnicianului olandez, informează AFP.

„De fiecare dată când un antrenor pleacă, el trebuie să poarte o parte din responsabilitate. Iar asta pentru că echipa nu merge bine”, a declarat fotbalistul portughez pentru Sky Sports, după remiza (1-1) cu Chelsea de duminică.

„Este mai simplu să te debarasezi de un manager decât de 15 jucători. I-am vorbit managerului şi mi-am cerut scuze, am fost foarte decepţionat şi am încercat să-l ajut”, a asigurat acesta.

Fernandes nu mai marcase în ultima perioadă a mandatului antrenorului olandez, dar de la plecarea acestuia, el a înscris o dublă în meciul cu Leicester (5-2), miercurea trecută în Cupa Ligii, şi a deschis scorul din penalty cu Chelsea.

„Nu am înscris goluri, nu am marcat şi să mă simt responsabil pentru asta. Dar am dat mereu sută la sută, iar el ştie asta”, a adăugat jucătorul în vârstă de 30 de ani, desemnat căpitan de ten Hag.

Manchester United l-a demis, la finele lunii trecute, pe antrenorul olandez Erik ten Hag, în contextul în care formaţia de pe Old Trafford a căzut pe locul 14 în clasamentul Premier League după nouă etape.

Portughezul Ruben Amorim este noul antrenor al echipei Manchester United până în iunie 2027 şi îşi va prelua postul pe 11 noiembrie. Între timp, interimatul este asigurat de olandezul Ruud van Nistelrooy, fost atacant al ”diavolior roşii”.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...