Brazilia s-a calificat în sferturile Cupei Mondiale, după o victorie spectaculoasă cu Coreea de Sud

Data:

Selecţionata Braziliei s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, după ce a învins Coreea de Sud cu scorul de 4-1 (4-0), pe Stadium 974 din Doha, într-un meci spectaculos din optimile de finală, anunță Agerpres.

Selecao a încântat şi a câştigat mai categoric decât o arată scorul, prin golurile marcate de Vinicius Junior (7), Neymar (13 – penalty), Richarlison (29) şi Lucas Paqueta (36). Golul de onoare al sud-coreenilor a fost reuşit de Seungho Paik (76).

Echipa antrenată de Tite, impulsionată de revenirea lui Neymar, a făcut uitat accidentul cu Camerunul (0-1) din ultima etapă a grupelor.

Cvintupla campioană mondială a făcut o primă repriză de excepţie, dar a oprit motoarele la pauză.

Vinicius Junior (7) a fost cel care a deschis ”petrecerea”, cu un şut sub bară, după o acţiune a lui Raphinha pe partea dreaptă şi o pasă spre Neymar, pe care starul lui PSG nu a reuşit să o reia spre poartă. Pentru Vinicius Junior a fost doar al doilea gol în tricoul echipei naţionale.

În min. 11, Richarlison a fost faultat în careu de Wooyoung Jung şi Neymar a transformat penalty-ul (13), devenind doar al treilea fotbalist brazilian care înscrie la trei Cupe Mondiale, după Pele şi Ronaldo.

După ce Coreea de Sud a trecut pe lângă gol, Alisson remarcându-se la şutul trimis la vinclu de Hee Chan Hwang (17) şi la mingea expediată de Heung Min Son (25), Brazilia a ridicat scorul la unul de forfait. Richarlison (29) a reuşit al 20-lea său gol pentru Selecao, după o combinaţie cu Marquinhos şi Thiago Silva.

Alisson a mai avut o intervenţie foarte bună, respingând mingea trimisă de Hee Chan Hwang colţul scurt (32), după care Brazilia a înscris din nou, prin Lucas Paqueta (36), cu un şut din voleu, la mingea aşezată de Vinicius.

Echipa Canarinha a mai avut trei ocazii de gol până la pauză, dar şutul lui Lucas Paqueta, din unghi, a fost respins de portarul Kim (45+1), Raphinha nu a ajuns la centrarea prea înaltă a lui Vinicius (45+2), iar Richarlison, pe contraatac, a şutat slab faţă în faţă cu portarul Kim (45+4).

A fost doar a doua oară când Brazilia a marcat patru goluri în prima repriză a unui meci de la Cupa Mondială, după ce a mai făcut-o în 1954, contra Mexicului.

Sud-americanii au oprit motoarele după pauză şi, deşi au mai avut ocazii de gol, nu au mai forţat, permiţând echipei sud-coreene să înscrie golul de onoare.

Raphinha a căutat cu îndârjire să înscrie, dar în trei rânduri a fost refuzat de portarul Seunggyu Kim (46, 54, 62).

”Războinicii Taeguk” au fost aproape de gol în min. 47, când Son scăpat pe contraatac şi a beneficiat de o eroare a lui Marquinhos, dar şutul său a fost respins providenţial de Alisson. În min. 68, şutul lui Hee Chan Hwang a fost apărat de Alisson, după care Marquinhos l-a blocat pe Son.

În min. 76, noul-intrat Paik a marcat cu un şut superb de la 24 de metri, la care Alisson nu a mai avut ce face.

La poarta cealaltă, ”veteranul” Dani Alves a efectuat o foarfecă laterală (89), dar fundaşul Chul Hong s-a opus.

Cele două echipe s-au mai întâlnit anul aceasta, în iunie, la Seul, când Brazilia s-a impus cu 5-1, într-un meci amical.

Coreea de Sud mai trecuse doar de două ori de faza grupelor, în 2002, la turneul organizat împreună cu Japonia (a încheiat pe locul 4), şi în 2010, în Africa de Sud (învinsă de Uruguay cu 2-1, în optimi).

Brazilia va juca în sferturile de finală contra vicecampioanei mondiale Croaţia, pe 9 decembrie (Education City Stadium – Doha, 17:00).

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...