Box: Meciul revanşă al „greilor”, dintre britanicul Joshua şi ucrainenanul Usik, va avea loc cel mai probabil în august

Data:

Meciul revanşă dintre campionul WBA/IBF/WBO la categoria grea, ucraineanul Oleksandr Usik, şi britanicul Anthony Joshua, va avea loc pe 20 august, a declarat promotorul lui Usik, Oleksandr Krasiuk, scrie AFP, potrivit Agerpres.

„Aceasta este data cea mai probabilă”, a declarat promotorul lui Usik.

Usik, în vârstă de 35 de ani, a cucerit centura „greilor” în versiunile WBA/IBF/WBO în septembrie anul trecut, învingându-l pe deţinătorul lor, britanicul Anthony Joshua, în vârstă de 32 de ani. Britanicul a cerut imediat o revanşă.

Krasiuk a adăugat că această revanşă va avea loc undeva în Orientul Mijlociu, fără a oferi alte detalii, şi a spus că un anunţ oficial cu privire la această luptă va fi făcut săptămâna viitoare.

În aprilie, Usik, fost campion olimpic, declara că va profita de publicitatea meciului contra britanicului Anthony Joshua pentru a strânge fonduri în folosul ţării sale, care trece prin moment dificile din cauza războiului cu Rusia.

Usik (35 ani) s-a alăturat forţelor de apărare teritorială din Kiev după începerea invaziei ruse în Ucraina, în februarie, dar a primit permisiunea de a părăsi ţara, pentru a pregăti meciul revanşă cu Joshua.

El declara atunci pentru Reuters că se va folosi de publicitatea meciului cu Joshua pentru a strânge fonduri pentru Ucraina, prin intermediul a 2.000 de monede infungibile (NFT), lansate prin intermediul Blockasset.co, cu speranţa că aceste cryptomonede vor genera până la un milion de dolari.

NFT sunt un tip de obligaţiuni crypto care folosesc blockchain-ul pentru a înregistra proprietatea unor fişiere digitale precum fotografii, înregistrări video sau bucăţi de text. Fondurile vor fi strânse de Usyk Foundation, fundaţia boxerului, pentru a ajuta cetăţenii ucraineni.

”Mulţi oameni din Ucraina caută ajutor. Noi credem că imediat ce vor fi lansate aceste cryptomonede oamenii vor primi acest ajutor, oamenii care chiar au nevoie de el”, explica Usik.

Jetoanele NFT vor fi lansate înaintea meciului şi vor fi create de artistul Dosbrak, care a lucrat anterior cu Connor McGregor, fostul campion al artelor marţiale mixte (UFC), şi cu fostul campion mondial de box Mike Tyson.

Usik a precizat că două bilete la meciul său cu Joshua vor fi acordate prin tragere la sorţi unuia dintre cei care vor achiziţiona jetoane NFT.

Pugilistul ucrainean se afla la Londra, într-o vizită promoţională, când Rusia a invadat Ucraina, pe 24 februarie. Usik a zburat în capitala Poloniei, Varşovia, după care a condus automobilul 500 de kilometri până la Kiev, pentru a fi împreună cu familia sa.

Usik, care a subliniat că va reveni în Ucraina imediat după meciul cu Joshua, a cucerit centurile de campion mondial în septembrie, învingându-l chiar pe Joshua într-o gală desfăşurată pe stadionul echipei de fotbal Tottenham Hotspur.

”Va fi diferit”, a afirmat Usik, care se aşteaptă ca Joshua să pregătească meciul revanşă mult mai bine, însă va avea şi al câteva atuuri.

”Nu vă pot spune nimic, nu îmi pot arăta cărţile. Una dintre noutăţi va fi aceea că îmi voi schimba garda sau poziţia de luptă”, preciza Usik.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Thomas Muller crede că Neuer poate reveni la naţionala Germaniei în vederea CM 2026

Mijlocaşul german Thomas Muller, aflat în prezent la echipa canadiană Vancouver Whitecaps, crede că portarul Manuel Neuer, fostul...

Gareth Southgate dezminte revenirea pe banca tehnică

Fostul antrenor al naţionalei de fotbal a Angliei, Sir Gareth Southgate, a declarat, miercuri, că nu ia în...

Grecul Stefanos Tsitsipas, învins fără drept de apel în turul al doilea la Winston-Salem (ATP)

Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas, principalul favorit, a fost învins fără drept de apel de chinezul Yunchaokete Bu, cu...

NBA – Un angajat al echipei Miami Heat a recunoscut furtul a sute de tricouri purtate în meciuri

Un fost angajat al echipei Miami Heat, din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), a pledat vinovat marţi...