Box feminin: Lăcrămioara Perijoc s-a calificat în finala categoriei 54 kg la Mondialele din Istanbul

Data:

Pugilista română Lăcrămioara Perijoc s-a calificat în finala categoriei 54 kg a Campionatelor Mondiale de box feminin de la Istanbul (Turcia), asigurându-şi medalia de argint, după ce a învins-o la puncte, cu o decizie de 4-1, pe kazaha Dina Jolaman, potrivit Agerpres.

Perijoc, 28 ani, campioană europeană în 2019, a avut o adversară de calibru în semifinalele categoriei 54 kg, kazaha Dina Jolaman, campioană mondială în 2019 şi campioană a Asiei, dar a dominat lupta prin serii repetate şi variate la cap şi la corp, arătând mai multă combativitate şi precizie în lovituri. După trei reprize, patru din cei cinci arbitri i-au acordat victoria româncei, care va boxa pentru prima oară în finala unui Campionat Mondial.

Sportiva suceveană poate egala performanţa antrenoarei sale, Mihaela Cijevschi Lăcătuş, care a cucerit primul titlu mondial al României la box feminin, în 2005, la Podolsk (Rusia).

În finala prevăzută pe 20 mai, Perijoc o va avea ca adversară pe Hatice Akbaş, reprezentanta Turciei, campioană europeană Under 22 în acest an la 52 kg, care a învins-o în semifinale cu 5-0 pe thailandeza Preedakamon Tintabthai.

România a aliniat un lot de cinci sportive la startul competiţiei, dar Steluţa Duţă (cat. 48 kg/CSA Steaua), Eugenia Anghel (cat. 50 kg, SCM Craiova), Claudia Nechita (cat. 57 kg, CSA Steaua) şi Alexandra Petcu (cat. 81 kg/CSA Steaua) au părăsit deja turneul. Antrenorii lotului naţional de senioare sunt soţii Adrian şi Mihaela Lăcătuş.

Mondialele feminine de la Istanbul sunt dotate în premieră cu premii extraordinar de mari, 2,4 milioane de dolari în total, medalia de aur fiind răsplătită cu 100.000 de dolari, argintul cu 50.000 de dolari şi bronzul cu 25.000 de dolari.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayern Munchen va întâlni pe RB Salzburg, într-un amical pe 6 ianuarie

Bayern Munchen va disputa un meci amical împotriva lui Red Bull Salzburg pe 6 ianuarie 2026, a anunţat...

Selecţionerul Spaniei rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei excelente a echipei sale

Selecţionerul reprezentativei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei...

F1: Pirelli a limitat la maximum 25 de tururi fiecare set de pneuri la Marele Premiu al Qatarului

Producătorul Pirelli a limitat fiecare set de anvelope la un maximum de 25 de tururi la Marele Premiu...

Mircea Lucescu – Eu sunt vinovat; nu se ştie dacă voi mai fi la baraj

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că el...