Box: Campionul olimpic cubanez Andy Cruz a fost prins când încerca să părăsească ilegal ţara

Data:

Pugilistul cubanez Andy Cruz, campion olimpic şi triplu campion mondial, a fost prins încercând să părăsească ţara ilegal, a informat marţi Federaţia Cubaneză de Box (FCB), catalogând incidentul drept un „act grav de indisciplină”, scrie AFP, potrivit Agerpres.

FCB a menţionat că acest fapt „constituie o încălcare gravă a reglementărilor sale” şi va duce la o anchetă şi sancţiune corespunzătoare. Andy Cruz se confruntă cu o pedeapsă care variază de la suspendare temporară la suspendare pe viaţă.

În urmă cu o săptămână, Cruz nu s-a prezentat la Campionatele Naţionale ale Cubei, au anunţat atunci autorităţile, afirmând că acesta ar fi putut părăsi ţara.

Campionul olimpic de la Tokyo din 2020 „a fost absent în ultimele zile de la antrenamente şi nu s-a deplasat la Camaguey (est), unde au debutat Naţionalele, a transmis, pe 21 iunie, preşedintele Federaţiei cubaneze de box, Alberto Puig.

Publicaţia Oncuba a indicat că surse apropiate sportivului, care au păstrat anonimatul, au dezvăluit că Andy Cruz (26 ani) părăsise insula cu o destinaţie necunoscută.

Gestul lui Cruz intervine într-un moment în care insula se confruntă cu un exod de migraţie pe fondul gravei crize economice, cea mai amplă din ultimii 30 de ani. Un mare număr de cubanezi încearcă să fugă din ţară cu orice preţ, mulţi traversând marea şi prin America Centrală.

Triplul campion mondial (2017, 2019 şi 2021) la categoria 63 kg a transmis, la un moment dat un mesaj pe Twitter: „Uneori trebuie să iei decizii care nu vor fi pe placul unora. Dar eu nu sunt aici pentru a plăcea oamenilor, ci pentru mine şi familia mea”.

Andy Cruz a fost exclus din lotul olimpic în luna mai, la întoarcerea boxerilor cubanezi de la un circuit profesionist în Mexic, primul după 60 de ani, motivându-se lipsa sa de formă de către autorităţi.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia, a declarat vineri directorul...

F1: Lewis Hamilton a dominat prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Marii Britanii

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a dominat vineri prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui Premiu al Marii...

Liverpool şi-a amânat reluarea pregătirilor după decesul lui Diogo Jota

Campioana en titre a Angliei, FC Liverpool, şi-a amânat reluarea pregătirilor în vederea noului sezon după decesul atacantului...

Vingegaard se simte mai puternic ca niciodată înaintea Turului Franţei 2025

Ciclistul danez Jonas Vingegaard a declarat vineri, în ajunul startului Turului Franţei 2025 de la Lille, că se...