Boss-ul lui Dortmund nu este alarmat de slaba activitate din mercato de vară

Data:

Directorul executiv al Borussiei Dortmund, Hans-Joachim Watzke, nu este deranjat de slaba activitate de până acum în mercato de vară, scrie DPA.

”Sunt relaxat în această privinţă pentru că ştiu cam ce are în minte conducerea noastră sportivă. Dar nu trebuie să accepţi fiecare nebunie. Trebuie să rămâi perseverent”, a declarat Watzke el reporterilor în cantonamentul echipei feminine din Austria.

Există o oarecare nervozitate în jurul clubului din Bundesliga, deoarece până acum s-au mişcat puţin pe piaţa transferurilor, în afară de venirea lui Jobe Bellingham.

Watzke, însă, şi-a amintit de vara trecută şi nu mai vrea să se repete acel scenariu: ”Anul trecut, am reuşit transferurile relativ devreme, am creat o euforie imensă şi apoi am primit o palmă peste faţă. Poate că este foarte bine că nu începem sezonul cu o euforie atât de mare. Cred că avem deja o echipă foarte bună şi cred că trebuie să facem ceva mai mult în ceea ce priveşte dublurile în partea de sus. Suntem una dintre echipele de top care a avut cea mai mică fluctuaţie (de jucători). Poate suna puţin demodat în zilele noastre, cu euforia transferurilor, experţii în transferuri ş transmisiunile de transferuri, dar uneori este destul de bine să ai o echipă în care nu ai o fluctuaţie atât de mare”.

Dortmund începe sezonul cu un meci din Cupa Germaniei împotriva lui Rot-Weiss Essen pe 18 august. Primul loc meci din Bundesliga este împotriva lui St Pauli pe 23 august.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ronaldo pledează pentru revenirea lui Neymar la naţionala Braziliei în vederea CM 2026

Fostul internaţional brazilian Ronaldo Nazario, dublu campion mondial, a pledat miercuri pentru o revenire a atacantului vedetă Neymar...

Djokovic i-a adus un omagiu fostului său mentor Nikola Pilic

Sârbul Novak Djokovic, deţinătorul recordului de titluri de Mare Şlem (24), i-a adus un omagiu fostului său mentor...

Messi a reuşit o dublă pentru Inter Miami în MLS

Starul argentinian Lionel Messi a marcat două goluri şi a oferit o pasă decisivă, miercuri, în meciul câştigat...

Arsenal, Manchester City, Tottenham şi Newcastle, calificate în optimile de finală ale Cupei Ligii engleze

Echipele Arsenal Londra şi Manchester City au câştigat meciurile disputate în deplasare cu echipe de liga a treia,...