Boca Juniors şi Racing Club vor disputa la Abu Dhabi prima ediţie a Supercopa Internacional

Data:

Echipele argentiniene Boca Juniors şi Racing Club Avellaneda vor disputa vineri, la Abu Dhabi, prima ediţie a competiţiei Supercopa Internacional, informează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Ambele echipe au sosit luni în capitala Emiratelor Arabe Unite, unde vor reedita ultima finală a Trofeului Campionilor, disputată în luna noiembrie a anului trecut, meci încheiat cu zece jucători eliminaţi şi cu victoria lui Racing Club (2-1).

După incidentele de la acel meci, conducerile celor două cluburi au solicitat să călătorească separat la Abu Dhabi, dar organizatorul evenimentului, Consiliul Sportiv din Emirate, le-a pus la dispoziţie un singur avion, urmând ca aeronava să fie împărţită în două.

Ţinând cont de această situaţie, s-a tras la sorţi zona destinată fiecărei echipe, partea din faţă rezervată unei echipe, iar partea din spate celeilalte, urmând să se inverseze ordinea la întoarcere, programată la primele ore ale dimineţii de sâmbătă după meciul ce va avea loc pe stadionul „Hazza Bin Zayed”.

Racing Club va disputa acest meci în calitate de câştigătoare a Trofeului Campionilor, în timp ce Boca Juniors în calitate de finalistă.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Rusul Daniil Medvedev, calificat în semifinale la Shanghai (ATP)

Tenismanul rus Daniil Medvedev s-a calificat miercuri în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Shanghai (China), dotat...

Dani Olmo, indisponibil pentru meciurile Spaniei cu Georgia şi Bulgaria

Echipa naţională de fotbal a Spaniei, deja lipsită de jumătate din titularii săi pentru cele două meciuri de...

Formula E a avut în sezonul 2024/2025 o audienţă de 561 de milioane de telespectatori

Formula E, rezervată monoposturilor 100% electrice, şi-a încheiat cel de-al 11-lea sezon (2024/2025) cu cifre record: o audienţă...

Sabalenka şi Gauff, calificate în semifinale la Wuhan (WTA)

Jucătoarea de tenis Arina Sabalenka (Belarus), favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA 1.000 de la...