Bianca Benea şi Alexandra Predescu s-au clasat pe locurile 5 şi 6 la Europenele de scrimă U23

Data:

Sportivele române Bianca Benea şi Alexandra Predescu s-au situat pe locurile V respectiv VI în proba individuală de spadă feminin, sâmbătă la la Campionatele Europene de scrimă Under-23 de la Tallinn (Estonia), după ce au fost învinse în faza sferturilor de finală, potrivit Agerpres.

Bianca Benea (CSM Oradea) a învins-o pe tabloul de 32 pe poloneza Gloria Klughardt (15-14), apoi pe franţuzoaica Eloise Vanryssel (15-14), înainte de a fi întrecută în sferturi de unguroaica Reka Galfalvy cu 15-14.

Alexandra Predescu (CSA Steaua), vicecampioană europeană de tineret la spadă în 2019, a trecut pe tabloul principal de 32 de italianca Beatrice Cagnin (15-8), apoi de estonianca Dinara Anis (15-7), dar a cedat în sferturi cu 10-9 la Anastasia Samko din Ucraina.

Celelalte sportive române prezente în concurs au avut următoarele clasări: Talida Enache – locul 12; Cristina Constantinescu – locul 58.

Vineri, în concursul individual feminin de la floretă, Andreea Dincă a avut cel mai bun parcurs, cu locul 13, iar la sabie băieţi cel mai bine clasat a fost Alexandru Zmău (22).

România participă la Europene Under-23 cu un lot de 20 de scrimeri, 12 la feminin şi 8 la masculin.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...