Bianca Andreescu a primit un wild card pentru turneul US Open

Data:

Jucătoarea canadiană de tenis Bianca Andreescu a primit un wild card (invitaţie) pentru ultimul turneu de Mare Şlem al anului, US Open, care se va derula în perioada 26 august-8 septembrie la New York, informează Reuters.

Andreescu, în vârstă de 24 de ani, a cucerit trofeul la US Open în 2019. Ea a revenit anul acesta în circuit după o pauză forţată de nouă luni, din cauza unei accidentări la spate, reuşind să ajungă în turul al treilea la Roland Garros, la prima competiţie la care a luat parte.

O altă jucătoare căreia organizatorii US Open i-au acordat un wild card este japoneza Naomi Osaka, dublă campioană la Flushing Meadows (2018, 2020) şi care are în palmares patru titluri de Grand Slam. Nipona s-a întors în competiţie în luna ianuarie, după ce a adus pe lume o fetiţă, reuşind să atingă cel puţin turul al treilea la patru turnee de categoria WTA 1.000 în acest sezon.

Elveţianul Stan Wawrinka (39 ani), campion la US Open în 2016, a primit la rândul său o invitaţie din partea organizatorilor newyorkezi şi va figura pentru a 72-a oară pe tabloul principal al celor patru turnee majore, ceea ce îl plasează pe locul al cincilea în ierarhia all time.

Pe lista beneficiarilor de wild card pentru US Open 2024 se află şi austriacul Dominic Thiem, câştigătorul trofeului în 2020, care a anunţat că se va retrage din circuit după încheierea sezonului.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...