Benfica Lisabona anunţă că Real Madrid a făcut o ofertă pentru antrenorul Jose Mourinho

Data:

Clubul Real Madrid şi-a oficializat intenţia de a-l recruta pe Jose Mourinho, actualul antrenor al echipei Benfica Lisabona, pentru suma de 15 milioane de euro, a anunţat marţi clubul portughez de fotbal, citat de AFP.

Benfica Lisabona, care precizează că a informat autoritatea de reglementare a pieţelor financiare din Portugalia (CMVM), a adăugat că Mourinho şi-a dat acordul să plece la Real Madrid.

„Benfica SAD a informat CMVM că Real Madrid CF şi-a anunţat oficial intenţia de a-l transfera pe Jose Mourinho pentru 15 milioane de euro, antrenorul dându-şi acordul. Mulţumim, Joe Mourinho”, a scris clubul portughez, adăugând într-un al doilea mesaj că a ajuns la un acord cu Marco Silva pentru a-i succeda la conducerea bancă până în 2029.

Preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, reales duminică, anunţase revenirea lui Mourinho în timpul campaniei sale electorale, iar echipa sa de campanie a publicat un videoclip în care antrenorul lusitan spune „Da” unei posibile reveniri pe Santiago Bernabeu.

În vârstă de 63 de ani, Jose Mourinho a antrenat-o deja Real Madrid, între 2010 şi 2013.

Considerat unul dintre cei mai mari antrenori din istoria fotbalului, el va prelua conducerea unui club care încheiat al doilea sezon consecutiv fără un trofeu major.

În palmaresul lui Mourinho figurează două trofee în Liga Campionilor (în 2004 cu FC Porto şi în 2010 cu Inter Milano), precum şi mai multe titluri interne (campion al Portugaliei de două ori cu FC Porto, campion al Angliei de trei ori cu Chelsea şi campion al Italiei cu Inter în 2009 şi 2010).

În prima sa perioadă la Real Madrid, portughezul a câştigat o Cupă a Spaniei în 2011 şi un titlu de campion al Spaniei în 2012.

Florentino Perez este convins că Mourinho a consolidat competitivitatea clubului madrilen în timpul primei sale perioade la conducerea lui Real şi a pus bazele succeselor din ultimul deceniu, şi anume şase trofee cucerite în Liga Campionilor în zece ani.

Real Madrid anunţase oficial anterior, în cursul serii de marţi, plecarea antrenorului spaniol Alvaro Arbeloa, care preluase frâiele echipei în ianuarie.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

[P]Cum pariezi pe naționala României la meciurile oficiale

Meciurile oficiale ale naționalei României, fie că vorbim de preliminarii, Nations League sau turnee finale, atrag mereu atenția...

Fotbal – CM 2026: Salah, incert pentru a debuta în meciul cu Australia

Atacantul şi căpitanul echipei Egiptului, Mohamed Salah, care a părăsit terenul din cauza unei accidentări în timpul ultimului...

Fotbal – CM 2026: Elveţia a meritat calificarea în optimi, consideră selecţionerul Murat Yakin

Elveţia a reuşit o victorie superb orchestrată în faţa Algeriei (scor 2-0), joi la Vancouver, pentru a se...

Fotbal – CM 2026: Ronaldo vede Spania ca pe o candidată la câştigarea titlului mondial

Cristiano Ronaldo consideră că selecţionata Spaniei este o "candidată la câştigarea Cupei Mondiale" şi a anticipat un meci...