Belinda Bencic a câştigat turneul Adelaide International 2

Data:

Elveţianca Belinda Bencic (13 WTA, favorită nr. 8) a câştigat finala turneului de tenis Adelaide International 2 (WTA 500), dotat cu premii totale de 780.637 de dolari americani, după ce învins-o surprinzător de uşor, în două seturi, 6-0, 6-2, pe rusoaica Daria Kasatkina (8 WTA, favorită nr. 5), anunță Agerpres.

Bencic s-a impus după doar o oră şi zece minute de joc, după o partidă în care a reuşit 3 aşi, faţă de 2 ai adversarei sale, şi a făcut două duble greşeli (una singură pentru Kasatkina).

Ambele jucătoare au acces în finală după ce în penultimul act au beneficiat de retragerea adversarelor lor din cauza unor accidentări, spaniola Paula Badosa pentru Kasatkina, respectiv rusoaica Veronika Kudermetova pentru Bencic.

Paula Badosa, cap de serie numărul nouă, nu a putut juca partida cu Kasatkina din cauza unei accidentări la coapsa dreaptă, iar Veronika Kudermetova, a şasea favorită, a fost nevoită să se retragă din cauza unei probleme la şold.

Rivalitatea dintre Kasatkina şi Bencic, ambele născute în 1997, durează din timpul junioratului. La nivel profesionist, acum este egalitate în meciurile directe, 3-3, Kasatkina câştigând cea mai recentă confruntare, până la Adelaide International 2, cu 6-2, 6-2, în 2021, în turul secund la Roland Garros. Bencic se impusese la ultimele două dueluri pe hard în aer liber, o dată chiar la Adelaide, cu 6-4, 6-4, în 2020, în primul tur, ulterior jucând finala.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

FIFA va redistribui 355 de milioane de dolari cluburilor pentru Cupa Mondială din 2026

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a anunţat marţi că va redistribui 355 de milioane de dolari (300 de...

Yann Sommer, portarul lui Inter Milano, este criticat în Italia

Yann Sommer, portarul echipei de fotbal Inter Milano, antrenată de românul Cristian Chivu, este criticat în Italia, fiind...

Vingegaard a urcat pe locul secund în clasamentul UCI, după triumful din Turul Spaniei

Danezul Jonas Vingegaard a urcat pe locul secund în clasamentul mondial al cicliştilor profesionişti, dar publicităţii de Uniunea...

UEFA şi FIFPRO, preocupate de sănătatea jucătorilor, după accidentările lui Yamal şi Dembele

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, şi preşedintele Sindicatului internaţional al fotbaliştilor profesionişti (FIFPRO), David Terrier, au solicitat adoptarea de...