Belgianul Wout Van Aert nu va participa la Campionatele Mondiale pe şosea şi nici la Europene

Data:

Belgianul Wout Van Aert nu va participa la Campionatele Mondiale de Ciclism din Rwanda (21-28 septembrie) şi nici la Campionatele Europene de la Drome-Ardeche (1-5 octombrie), a anunţat vineri echipa sa, Visma-Lease a Bike, scrie AFP.

Belgianul în vârstă de 30 de ani va concura în schimb în Turul Germaniei (20-24 august), în cursa Bretagne Classic – pe care a câştigat-o în 2022 – pe 31 august, la Marele Premiu de la Quebec şi Montreal pe 12 şi 14 septembrie, înainte de a-şi încheia sezonul cu Super 8 Classic şase zile mai târziu.

„Este esenţial să nu exagerăm, motiv pentru care am decis să sar atât peste Campionatele Mondiale, cât şi Campionatele Europene”, a explicat Van Aert în comunicatul echipei sale. „Clasicele de primăvară şi Turul Franţei au fost principalele mele obiective”, a adăugat el. „De asemenea, sunt foarte fericit că am putut în sfârşit să particip în Turul Italiei (în care a câştigat o etapă)”, a completat ciclistul.

Wout van Aert, câştigătorul ultimei etape de pe Champs-Elysees a Turului Franţei 2025, deschide lunga listă de vedete ale plutonului care vor concura la a 39-a ediţie a Turului Germaniei (20-24 august), cu startul la Essen şi sosirea la Magdeburg. Van Aert va conduce echipa Visma/Lease a Bike, fiind un candidat clar la victorie în fiecare etapă, de la prologul de deschidere de la Essen până la etapa montană şi sprintul final de la Magdeburg.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Rashford, în lotul lui FC Barcelona pentru meciul cu Chelsea; Pedri, absent

Atacantul Marcus Rashford, absent de la ultimul meci al Barcelonei din cauza gripei, a fost inclus în lotul...

F1: Şeful lui Ferrari îi cere lui Hamilton să se calmeze

Directorul echipei de Formula 1 Ferrari, Frederic Vasseur, i-a sugerat septuplului campion mondial Lewis Hamilton să se calmeze,...

Mick Schumacher se desparte de echipa Alpine din Campionatul Mondial de anduranţă

Pilotul german Mick Schumacher a anunţat că şi-a încheiat contractul de doi ani cu echipa Alpine din Campionatul...

Victorie clară pentru Fenerbahce în Super Lig

Fenerbahce, viitoarea adversară a echipei FCSB în Europa League, a învins-o pe Rizespor cu scorul de 5-2, duminică,...