Bayern Munchen nu va conta câteva săptămâni pe fundaşul Sacha Boey

Data:

Bayern Munchen nu va conta câteva săptămâni pe fundaşul dreapta francez Sacha Boey, accidentat, a declarat luni Vincent Kompany, antrenorul echipei care îşi propune să joace finala actualei ediţii a competiţiei, ce va avea loc pe stadionul său, Allianz Arena, scrie Reuters.

Sacha Boey a suferit o intervenţie chirurgicală la genunchiul stâng după ce s-a accidentat la antrenamentul de duminică al bavarezilor.

„Ne gândim cum să-l înlocuim pe Sacha mâine şi avem soluţii. Este păcat pentru Sacha, fiindcă era în formă, şi sper să revină cât mai curând. Avem timp în seara asta şi mâine să discutăm despre situaţie, dar avem răspunsuri”, a spus Kompany într-o conferinţă de presă înaintea meciului de marţi cu Dinamo Zagreb, primul pentru Bayern în sezonul 2024-2025 al Ligii Campionilor.

Bayern a început foarte bine actuala stagiune a Bundesligii şi este pe primul loc, cu trei victorii în tot atâtea etape.

Pentru Kompany, fost mare fundaş al naţionalei Belgiei, meciul de marţi este primul ca antrenor în Liga Campionilor, el fiind numit în această vară pe banca lui Bayern.

„Visăm să jucăm finala de anul viitor la Munchen. Fanii noştri pot visa. Pentru mine, principalul lucru este să arătăm mâine asta pe teren”, a spus Kompany.

„Mâine avem o partidă grea şi este important să jucăm bine şi să câştigăm. Sperăm că fanii pot visa mult timp. Avem nevoie de concentrare totală din primul până în ultimul minut”, a adăugat el.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Real Madrid a stabilit preţul lui Vinicius la 150 de milioane de euro

Clubul spaniol de fotbal Real Madrid a stabilit un preţ de 150 de milioane de euro pentru atacantul...

Taylor Fritz l-a învins pe Lorenzo Musetti la Turneul Campionilor

Tenismanul american Taylor Fritz, numărul 6 mondial, l-a învins luni pe Lorenzo Musetti, numărul 9 mondial, în două...

Portarul belgian Thibaut Courtois, indisponibil pentru meciurile cu Kazahstan şi Liechtenstein

Portarul Thibaut Courtois s-a accidentat în ultima partidă a lui Real Madrid şi a devenit indisponibil pentru următoarele...

Antrenorul Mirel Rădoi a demisionat de la Universitatea Craiova

Mirel Rădoi a demisionat din funcţia de antrenor al echipei de fotbal Universitatea Craiova, a anunţat, luni, într-o...