Bayer Leverkusen dezminte că s-ar fi ajuns la un acord cu Bayern în privinţa lui Wirtz

Data:

Clubul german de fotbal Bayer Leverkusen, prin vocea directorului său executiv Fernando Carro, a dezminţit zvonurile că mijlocaşul său vedetă Florian Wirtz ar fi acceptat o ofertă de la Bayern Munchen, scrie DPA.

”Ştiu că nu este adevărat şi este enervant să citeşti relatări care nu sunt adevărate”, a declarat Carro pentru postul RTL/ntv marţi seară.

Carro a adăugat că Bayer are o relaţie bună cu Wirtz şi cu părinţii săi, tatăl lui fiind şi agentul jucătorului: ”Desigur, Florian trebuie să se gândească la viitorul său, dar cel puţin noi nu ştim – şi pot presupune că acest lucru este corect – că s-a decis ceva pentru el”.

Ziarul Bild a scris că internaţionalul german Wirtz, în vârstă de 22 de ani, a fost de acord să se alăture echipei Bayern, fie în această vară, fie anul viitor, dacă oferta lor, care se pare că este planificată, de 100 de milioane de euro, nu ar fi fost ”suficientă”.

Compania farmaceutică Bayer, care deţine clubul, ar fi ”dat undă verde pentru vânzarea lui Wirtz, care are contract până în
2027, dar vrea 150 de milioane de euro”.

”Bayern Munchen poate face o ofertă oricând şi apoi trebuie să o analizăm. Dar până acum nu am primit nicio ofertă de la niciun club”, a declarat Carro.

Sport Bild a relatat că Manchester City a făcut o ofertă pentru Wirtz, antrenorul Pep Guardiola dorindu-l ca succesor pentru belgianul Kevin de Bruyne, care va pleca la finalul sezonului.

Bild a scris că Wirtz a călătorit la Manchester cu părinţii săi marţi şi că tatăl său nu va face comentarii la revenirea lor miercuri seară.

Carro a mai spus că Bayer speră să semneze în curând un contract cu un nou antrenor, în locul lui Xabi Alonso, care va pleca la Real Madrid: ”Desigur, am fi fericiţi dacă am putea decide şi anunţa luna aceasta. Pentru că apoi trebuie să construim o echipă în perioada de transferuri şi este mult mai uşor să facem asta împreună cu un antrenor. Din acest motiv, decizia privind antrenorul este prima parte a puzzle-ului, înainte de a trece la luarea deciziilor privind lotul”.

Înaintea ultimei etape, Leverkusen ocupă locul secund, cu 68 puncte, la 11 de noua campioană, Bayer Munchen.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Sinner şi Zverev au reuşit victorii fără probleme în primul tur la US Open

Tenismanul italian Jannik Sinner, liderul mondial, s-a calificat fără emoţii în runda a doua a turneului US Open,...

Sergio Busquets lasă să planeze îndoiala asupra viitorului său la Inter Miami

Fotbalistul spaniol Sergio Busquets, jucătorul echipei Inter Miami din Major League Soccer, a lăsat să planeze incertitudinea, marţi,...

Antrenorul Mircea Rednic şi-a reziliat contractul cu Standard Liege

Antrenorul român Mircea Rednic şi clubul belgian de fotbal Standard Liege au semnat, miercuri dimineaţa, rezilierea ''cu efect...

Debut dificil pentru Coco Gauff la US Open

Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, campioană în 2023, a avut nevoie de aproape trei ore de joc...