Baschet masculin: Fostul internaţional Vlad Moldoveanu s-a retras din activitate

Data:

Unul dintre cei mai valoroşi baschetbalişti români, Vlad Moldoveanu (35 ani), şi-a anunţat, luni, retragerea din activitatea sportivă, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la sala de trofee a CS Dinamo, scrie Agerpres.

„Este un moment greu pentru mine, deoarece asta fac de când m-am născut. E momentul să-mi schimb priorităţile, să las baschetul pe locul 2. Fac acest pas pentru copii. Sunt mulţumit cu ce am realizat în carieră, ştiu că am muncit pentru tot”, a mărturisit Moldoveanu, citat de pagina de Facebook a clubului.

”Nu am regrete, cred că mi-am atins potenţialul. Mi-am atins întotdeauna limitele fizice şi psihic, chiar un pic mai mult din punct de vedere fizic. Legat de următorul pas, vom vedea ce va fi. Se spune că sportivul are o primă moarte, dar e viaţă şi după baschet”, a declarat Vlad Moldoveanu.

După ce a jucat în liga universitară nord-americană (NCAA), Moldoveanu a evoluat la Benetton Treviso, Le Havre, Kalev/Cramo (Estonia), Turow Zgorzelec (Polonia), Stelmet Zielona Gora (Polonia), U-BT Cluj-Napoca, Buyukcekmece (Turcia), Ifaistos Limnou (Grecia), CSO Voluntari şi CS Dinamo.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Câştigătoarea CM 2026 va primi 50 milioane dolari, iar vicecampioana 33 milioane (FIFA)

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) va distribui 727 de milioane de dolari (620 de milioane de euro) celor...

Rusia ar putea reveni de anul viitor în competiţiile FIFA la nivel de echipe de juniori Under 15

Rusia ar putea reveni în fotbalul internaţional anul viitor, după ce FIFA a anunţat planuri pentru o nouă...

Thierry Henry va primi un premiu de excelenţă pentru întreaga carieră

Thierry Henry, legenda echipei Arsenal Londra, îşi consolidează şi mai mult locul în istoria fotbalistă a Angliei, urmând...

Mihai Covaliu (COSR): Va fi foarte dificil să obţinem o medalie la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, marţi, că din punctul său de vedere,...