Baschet feminin: Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a câştigat clar primul meci al finalei Ligii Naţionale

Data:

ACS Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe, campioana en titre, a învins-o pe CSM CSU Constanţa cu scorul de 94-63 (24-13, 12-23, 32-17, 26-10), joi seara, pe teren propriu, în primul meci al finalei Ligii Naţionale de baschet feminin, scrie Agerpres.

Echipa antrenată de Zoran Mikes a făcut un prim pas către al şaptelea său titlu de campioană. Formaţia covăsneană a mai câştigat campionatul în sezoanele 2015-16, 2016-17, 2017-18, 2018-19, 2020-21 şi 2021-22.

MVP-ul gazdelor a fost Khadijiah Docia Andrea Cave, cu 26 puncte şi 13 recuperări, Bethy Mununga s-a remarcat cu 10 p, 10 rec, Ioana Andreea Ghizilă cu 15 p, Borislava Hristova, cu 11 p, 5 pase decisive.

Cele mai bune de la învinse au fost Miljana Dzombeta, cu 18 p, 4 rec, 8 pd, şi Keyona Lavette Hayes, 12 p, 9 rec.

Finala se desfăşoară după sistemul cel mai bun din cinci partide, următoarea fiind programată tot la Sfântu Gheorghe, vineri 14 aprilie.

În finala mică, FCC Baschet UAV Arad a fost învinsă pe teren propriu de CS Rapid Bucureşti cu 66-56. Adrienne-Marie Motley, cu 30 p, 4 pd, a condus Rapidul la victorie. Sistemul de joc este de cel mai bun din trei partide, următoarea fiind programată pe 18 aprilie, la Bucureşti.

În duelul pentru locurile 5-6, CSTBv CSU Olimpia Braşov a dispus de CS Universitatea Cluj-Napoca cu 93-65.

Hoya ACS KSE Târgu Secuiesc a învins-o pe BC Sirius Mureşul Târgu Mureş cu 70-59, în primul meci al confruntării pentru poziţiile 7-8.

Ambele dispute de clasament au loc după sistemul cel mai bun din trei partide.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Mick Schumacher se desparte de echipa Alpine din Campionatul Mondial de anduranţă

Pilotul german Mick Schumacher a anunţat că şi-a încheiat contractul de doi ani cu echipa Alpine din Campionatul...

Victorie clară pentru Fenerbahce în Super Lig

Fenerbahce, viitoarea adversară a echipei FCSB în Europa League, a învins-o pe Rizespor cu scorul de 5-2, duminică,...

Clubul Real Madrid caută un acţionar minoritar, anunţă preşedintele Florentino Perez

Preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, a anunţat duminică, în cadrul adunării generale, că intenţionează să deschidă capitalul...

NBA – Oklahoma City Thunder şi-a luat revanşa în faţa formaţiei Portland Trail Blazers

Oklahoma City Thunder, campioana en titre a NBA, s-a impus cu scorul de 122-95 în faţa formaţiei Portland...