Baschet feminin: New York Liberty a pierdut după prelungiri primul meci al finalei WNBA

Data:

New York Liberty a fost învinsă pe teren propriu de Minnesota Lynx cu scorul de 95-93, după prelungiri, joi, în primul meci al finalei ligii profesioniste nord-americane de baschet feminin (WNBA), transmite AFP.

Liberty, care a controlat jocul în cea mai mare parte a timpului, a avut cele mai bune jucătoare în Jonquel Jones (24 puncte), Sabrina Ionescu (19 puncte) şi Breanna Stewart (18 puncte).

Echipa newyorkeză încă avea un avans de 11 puncte pe tabelă când mai erau 3 minute şi 23 de secunde din timpul regulamentar, dar nu a reuşit să mai înscrie până când nu a obţinut două aruncări libere în ultima secundă, iar Stewart a transformat numai una dintre ele (84-84), trimiţând meciul în prelungiri.

Un coş al campioanei olimpice Napheesa Collier (21 de puncte în total) a adus victoria echipei din Minnesota, celelalte remarcate de la oaspete fiind Courtney Williams (23 puncte) şi Kayla McBride (22 puncte).

Finala se desfăşoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri, următorul fiind programat duminică, tot la New York.

Minnesota Lynx visează primul său titlu din 2017, care ar fi al cincilea din palmaresul său, un record.

New York Liberty nu a câştigat niciodată WNBA, dar a jucat de cinci ori final, anul trecut pierzând-o în faţa formaţiei Las Vegas Aces, pe care a învins-o în semifinale.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ianis Hagi şi Mircea Lucescu au votat cu antrenorul Luis Enrique, la trofeul The Best FIFA

Ianis Hagi, căpitanul naţionalei de fotbal a României, şi selecţionerul Mircea Lucescu au votat pentru spaniolul Luis Enrique...

Organizatorii JO 2026, confruntaţi cu ‘probleme tehnice’ privind producerea de zăpadă artificială

Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 de la Milano-Cortina d'Ampezzo a recunoscut, marţi, că...

Ianis Hagi a votat cu Yamal, iar Mircea Lucescu cu Kane, la trofeul The Best FIFA

Ianis Hagi, căpitanul echipei naţionale de fotbal a României a votat cu spaniolul Lamine Yamal pentru trofeul The...

FIFA propune bilete de 60 de dolari pentru suporterii care vor asista la CM 2026

Fanii echipelor calificate la Cupa Mondială de fotbal din 2026 vor plăti 60 de dolari (aproximativ 51 de...