Barcelona vrea să schimbe din nou gazonul de pe Camp Nou în această vară

Data:

Clubul spaniol de fotbal FC Barcelona a decis să înlocuiască actualul gazon de pe arena Camp Nou în această vară, în ciuda faptului că acesta a fost replantat în urmă cu un an, iar acesta ar fi motivul pentru care clubul catalan va permite, contra cost, organizarea unor meciuri de amatori pe terenul său după încheierea oficială a sezonului pe 22 mai, informează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Responsabilii cu întreţinerea gazonului de la clubul catalan au analizat condiţiile meteorologice, climatice, de sol şi biomecanice înainte de a lua decizia. Lucrările de înlocuire a gazonului vor dura aproximativ o lună, iar noul covor verde al arenei Camp Nou va fi gata pentru debutul sezonului 2022-2023, la jumătatea lunii august.

La fel ca anul trecut, clubul condus de Joan Laporta a aşteptat încheierea sezonului oficial pentru a demara lucrările de înlocuire a peluzei, iar până atunci arena Camp Nou va putea găzdui meciuri de amatori ale fanilor în perioada 6-11 iunie, pentru care vor plăti 300 de euro de persoană.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...