Balonul de Aur: Premiul Socrates, acordat lui Sadio Mane

Data:

Atacantul senegalez Sadio Mane a primit, luni, la Paris, ”Premiul Socrates”, acordat în premieră în cadrul ceremoniei ”Balonul de Aur” şi destinat să pună în lumină fotbaliştii angajaţi în proiecte sociale şi caritabile, transmite AFP, citată de Agerpres.

Atacantul african, transferat în această vară de la Liverpool la Bayern Munchen, a fost recompensat pentru investiţiile sale în dezvoltarea satului natal Bambali, din sudul Senegalului, unde a încurajat în mod egal accesul băieţilor şi fetelor la practicarea fotbalului.

Jucătorul de 30 de ani a finanţat şi un spital şi a promis, la finalul unui meci de gală în iunie 2022, să doteze cu gazon sintetic terenul de fotbal al acestui sat din regiunea Casamance.

Premiul Socrates, una dintre noutăţile ediţiei 2022 a Premiilor Balonul de Aur, este atribuit de un juriu în care figurează brazilianul Rai, fosta vedetă a echipei Paris Saint-Germain, fratele mai mic al lui Socrates, reprezentanţi ai revistei France Football şi conducători ai organizaţiei Peace and Sport (Pace şi Sport), din Monaco, care se ocupă de proiecte de dezvoltare şi de mediere prin intermediul sportului.

Numele lui Socrates, fotbalist de geniu decedat în 2011 la vârsta de 57 de ani, a fost ales de France Football pentru angajamentul acestui mijlocaş brazilian în celebra şi romantica ”Democraţie corintiană”: în plină dictatură militară în Brazilia anilor 1980, echipa Corinthians a luat decizia de a supune la vot toate deciziile clubului.

”Socrates a crezut mereu în puterea de mobilizare şi în transformarea sportului pentru o societate mai echitabilă. El a demonstrat prin lupta sa pentru redemocratizarea Braziliei, prin intermediul democraţiei corintiene”, a amintit Rai în septembrie, într-un comunicat în care anunţa crearea premiului.

Chiar Rai a fost cel care a înmânat premiul ce poartă numele fratelui său lui Mane.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia, a declarat vineri directorul...

F1: Lewis Hamilton a dominat prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Marii Britanii

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a dominat vineri prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui Premiu al Marii...

Liverpool şi-a amânat reluarea pregătirilor după decesul lui Diogo Jota

Campioana en titre a Angliei, FC Liverpool, şi-a amânat reluarea pregătirilor în vederea noului sezon după decesul atacantului...

Vingegaard se simte mai puternic ca niciodată înaintea Turului Franţei 2025

Ciclistul danez Jonas Vingegaard a declarat vineri, în ajunul startului Turului Franţei 2025 de la Lille, că se...