Avancronica Supercupei Europei, Real Madrid – Eintracht Frankfurt

Data:

Real Madrid o va întâlni pe Eintracht Frankfurt în Supercupa Europei la fotbal, miercuri, pe Stadionul Olimpic din Helsinki, de la ora 22:00, potrivit Agerpres.

Cele două formaţii vor fi din nou faţă în faţă pentru prima oară după 62 de ani de la memorabila finală a Cupei Campionilor Europeni din 1960, când Real Madrid cucerea al cincilea său trofeu consecutiv în competiţie, cu o victorie superbă cu 7-3, pe Hampden Park din Glasgow. Alfredo Di Stefano marca atunci trei goluri, iar Ferenc Puskas patru pentru învingători, în timp ce pentru Eintracht înscriau Richard Kress şi Erwin Stein (două).

Partida de miercuri va fi prima finală a unei cupe europene jucată în Finlanda, ţară care a găzduit finala EURO 2009 la feminin.

În premieră în cupele europene va fi folosită tehnologia ofsaidului semi-automat (SAOT). Sistemul operează cu camere specializare, care identifică 29 de puncte diferite ale corpului omenesc la fiecare jucător.

Meciul de la Helsinki va fi arbitrat de englezul Michael Oliver. Oficialul de 37 de ani este arbitru internaţionalul din 2012 şi a condus trei meciuri la EURO 2020.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Madison Keys, bolnavă, a declarat forfait înaintea ultimului său meci de la Turneul Campioanelor

Slăbită de un virus, jucătoarea americană de tenis Madison Keys, care urma să o înfrunte pe kazaha Elena...

Lamine Yamal (FC Barcelona), evaluat la 350 de milioane de euro (CIES)

Lamine Yamal, tânărul star al echipei FC Barcelona şi al selecţionatei Spaniei, este cel mai scump fotbalist sub...

Carlos Alcaraz, membru de onoare la clubul la care s-a format

Jucătorul spaniol Carlos Alcaraz, nr. 2 mondial, a fost numit membru de onoare al clubului Real Sociedad Club...

Inter şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului San Siro

Cluburile de fotbal Inter Milano, antrenat de Crisitan Chivu, şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului...