Pilotul britanic Lewis Hamilton, septuplu campion mondial de Formua 1, ar putea semna un nou acord cu echipa Mercedes chiar înaintea Marelui Premiu al Canadei, programat în acest weekend, informează agenţia DPA, scrie Agerpres.
Hamilton se află în ultimele şase luni ale contractului său cu constructorul german, în valoare de 40 de milioane de lire sterline (50 de milioane de dolari) pe sezon, însă Toto Wolff, conducătorul echipei Mercedes, a declarat că pilotul vedetă este pe punctul de a se pune de acord în privinţa termenilor noii înţelegeri.
„Se va întâmpla în curând şi vorbim mai multe de zile decât de săptămâni”, a declarat Wolff pentru programul Squawk on the Street al postului american de televiziune CNBC, atunci când a fost întrebat despre negocierile contractului lui Hamilton.
„Depunem toate eforturile (pentru parafarea acordului înaintea Marelui Premiu al Canadei). O să ne întâlnim cu el astăzi şi poate chiar vom vorbi despre asta. Avem o relaţie atât de bună, încât ne este teamă de momentul în care va trebui să vorbim despre bani”, a adăugat oficialul Mercedes.
Lewis Hamilton, în vârstă de 38 de ani, s-a întâlnit cu Wolff a doua zi după Marele Premiu al Spaniei, în vederea încheierii unui nou contract cu gruparea „Săgeţilor Argintii”.
Se anticipează că noul acord cu pilotul britanic va fi unul multianual, astfel că Hamilton va rămâne în Formula 1 şi după a 40-a sa aniversare.
„Lewis este cea mai importantă personalitate din sport. Este atât de polivalent, nu numai în curse, ci şi în afara pistei, aşa că trebuie să-l menţinem în sport cât mai mult posibil”, a subliniat Toto Wolff.
AGERPRES