Auto – F1: Christian Horner, managerul general al echipei Red Bull, exonerat de acuzaţiile de „comportament inadecvat”

Data:

Christian Horner, managerul general al echipei Red Bull, vizat de o anchetă internă pentru „comportament inadecvat”, a fost exonerat, a anunţat miercuri compania austriacă, înaintea primului Mare Premiu al sezonului, care va avea loc în weekend în Bahrain, scrie AFP, scrie Agerpres.

„Plângerea a fost respinsă”, a indicat într-un comunicat compania-mamă a Red Bull, „convinsă că ancheta a fost corectă, riguroasă şi imparţială”.

Christian Horner este vizat de o anchetă internă după ce a fost acuzat de „comportament inadecvat” faţă de o angajată, afirmaţii pe care el le-a respins categoric.

Horner a rămas în funcţie şi s-a aflat săptămâna trecută în Bahrain pentru testele dinaintea noului sezon de Formula 1.

Horner este directorul Red Bull de la debutul echipei în Formula 1 în 2005. În era sa, echipa a cucerit şapte titluri de campioană mondială la piloţi, patru cu germanul Sebastian Vettel (2010-2013) şi trei cu olandezul Max Verstappen (2021-2023), precum şi şase titluri mondiale la constructori (2010, 2011, 2012, 2013, 2022 şi 2023).
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...